Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, marţi, că instituţia pe care o conduce are de plătit 18 milioane de lei ca despăgubiri şi cheltuieli de judecată pentru procesele pierdute în acest an, potrivit Agerpres.
Edilul a precizat că, de la preluarea mandatului, a achitat peste 14 milioane de lei din cele 18 milioane, 500.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
„Primăria a plătit deja (în mandatul său – n.r.) 14 milioane de lei despăgubiri şi cheltuieli de judecată în procese pierdute şi mai avem peste 3,7 milioane de lei de achitat. Deci, total, în acest an sunt 18 milioane de lei din cauza proceselor pierdute, ceea ce mi se pare o sumă mult prea mare. E clar că o primărie este dată în judecată pentru tot felul de probleme, avem în jur de 2.500 de procese pe rol, dar 18 milioane de lei într-un singur an este mult prea mult pentru a fi acceptabil”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Dominic Fritz.
El adăugat că va trebui să se lucreze la o strategie juridică, astfel încât aparatul de specialitate să nu mai facă atâtea greşeli în materie de procese, dar şi pentru a se apăra mai bine în instanţă, în vederea reducerii proceselor pierdute.
Dominic Fritz a mai spus că lista proceselor pierdute este de câteva sute, cu diverse firme, cu persoane fizice, dar şi cu angajaţi ai primăriei, potrivit Agerpres.