Dacian Cioloș a fost președintele PUNR Tineret și vicepreședinte al Junimii Uniunea Vatra Românească

În 1990, pe vremea când Dacian Cioloș era student în Cluj-Napoca și locuia în Căminul Hașdeu a pus umărul la consolidarea Asociației ”Junimea Vatra Românească” ce avea sediul în Casa de Cultură a Studenților din Piața Păcii nr 1-3 (actualmente Piața Lucian Blaga). Concret, Asociația respectivă s-a constituit ca organizație de tineret în cadrul Uniunii Vatra Românească, o organizație neguvernamentală naționalistă înființată în 7 februarie 1990 la Târgu Mureș, dezvăluie Gazeta de Cluj.

Atât Uniunea Vatra Românească, cât și Junimea Vatra Românească au fost expresia politică a Securității ceaușiste. Așadar, neîntâmplător, Junimea Vatra Românească s-a înființat în noiembrie 1990, la câteva luni după evenimentele sângeroase de la Târgu-Mureș.

Asociația Junimea Vatra Românească se descria ca fiind ”o asociație social-culturală și de atitudine civică, care își propune renașterea spirituală a poporului român și instrumentarea unui climat democratic pentru toți fiii patriei”. Printre persoanele din conducere se afla nimeni altul decât Dacian Cioloș ce era președintele comisiei de cenzori. Cioloș era înscris și ca membru al Uniunii Vatra Românească Cluj, iar Gazeta prezintă documente că plătea și cotizație.

Articolul precedentUn cercetător român, câștigător al unui grant de 1,5 mil. de euro pentru „O istorie transnațională a literaturii române (TRANSHIROL)”
Articolul următorFiul lui Joe Biden este vizat de o anchetă fiscală privind afacerile sale