Alianța pentru Unirea Românior acuză Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Tineretului și Sportului că s-au raliat la linșajul public îndreptat asupra arbitrului, cetățean român acuzat de rasism pentru că a folosit în timpul meciului PSG – Istanbul Başakşehir o expresie descriptivă obiectivă, fără conotație peiorativă.
”Poziția celor două instituții este cu atât mai revoltătoare cu cât Colțescu nu a fost condamnat de nicio instanță sau instituție internațională, ancheta în acest caz fiind în desfășurare.”, consideră AUR.
AUR consideră că datoria instituțiilor statului român este să îi apere pe cetățenii români, nu să îi supună unor atacuri și unor presiuni dictate de corectitudinea politică a unor grupuri de interese. De asemenea, observăm încă o dată că mass-media a preluat rapid direcția unică de reflectare a cazului și a ignorat explicația arbitrului, care a subliniat că intenția lui nu a fost niciodată rasismul și că în mediul lor de activitate, uneori oamenii nu își pot exprima trăirile corect și pot fi înțeleși greșit.
„Susținem corectitudinea pe terenul de sport, nu intoleranța generată de corectitudinea politică. Azi e Colțescu, mâine poate fi oricare dintre noi. Da, rasismul este inacceptabil, dar situația care a generat un val de ură fără precedent la adresa unui arbitru român nu se încadrează în acest tip de comportament. Suntem solidari cu Sebastian Colțescu, victimă a unei campanii agresive de denigrare la nivel national și internațional”, a declarat copreședintele AUR George Simion.