Rectificare bugetară, adoptată de CGMB/ Datoria Termoenergetica, diminuată; fonduri pentru paturi ATI

Consiliul General al Capitalei a adoptat în şedinţa de marţi, cu 44 de voturi favorabile şi o abţinere, un proiect de rectificare bugetară, introdus pe ordinea de zi suplimentară, care prevede majorarea fondurilor pentru diverse stimulente oferite de către PMB, dar şi diminuarea datoriei către ELCEN a Termoenergetica, în baza mecanismului SWAP de compensare a datoriilor, potrivit Agerpres.

„Este vorba de extinderea limitei pentru stimulentele pentru persoane cu dizabilităţi – adulţi şi copii – şi celelalte pe care le cunoaşteţi, pentru nou-născuţi, pentru femei însărcinate, pentru familii monoparentale şi pentru limitarea abandonului şcolar. Se acordă de către PMB toate aceste stimulente, însă limita prevăzută în buget a fost deja atinsă şi a fost nevoie ca noi să extindem această limită. De asemenea, limita a fost atinsă pentru subvenţia la căldură şi pentru subvenţia pentru transportul public”, a precizat edilul general, Nicuşor Dan.

Pe de altă parte, consilierul municipal PSD Aurelian Bădulescu a anunţat că grupul social-democrat va ataca în instanţă hotărârea care vizează mecanismul SWAP de compensare a datoriilor, acuzând că acesta nu respectă prioritatea arieratelor şi ar putea prejudicia bugetul de stat.

Nicuşor Dan a replicat că, prin acest mecanism, datoria Termoenergetica se diminuează de la 450 la 150 de milioane de lei.

„Acolo unde spuneţi că o să atacaţi, e vorba de 300 de milioane pe care, prin mecanismul SWAP de compensare, Guvernul i-a acordat Bucureştiului din datoria pe care o are către Termoenergetica. Deci, practic, din acest moment, datoria către Termoenergetica, care era undeva la 450 de milioane de lei, a ajuns undeva la 150 de milioane de lei, prin acest mecanism de compensare”, a explicat edilul general.

La rândul său, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Vasile Apostol, a arătat că aproximativ 24 de milioane de lei de la capitolul „Bunuri şi servicii” de la ASSMB vor fi transferaţi către spitalele COVID, pentru a creşte numărul de paturi ATI, potrivit Agerpres.

Articolul precedentRezultate la alegeri după numărarea a 99% din secții: AUR crește, în timp ce PMP nu intră în parlament
Articolul următorNicușor Dan: Bucureștiul nu va intra în carantină