Monica Dajbog, purtătoarea de cuvânt a MAI, a prezentat la ora 18:00 bilanțul încălcării legilor cu privire la alegerile parlamentare de astăzi, cât și alte evenimente notabile.
Amenzi usturătoare
Potrivit MAI, au fost aplicate 33 de amenzi în valoare de peste 120 de mii de lei și 24 de avertismente scrise.
În același timp, au fost sesizate 26 de infracțiuni care au legătură cu procesul electoral.
Până la ora 18:00, au fost înregistrate 188 de sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În urma verificărilor efectuate până la această oră, 57 de sesizări nu s-au confirmat.
Exemple de infracțiuni
Într-o localitate din județul Vaslui, polițiștii au fost sesizați la 112 cu privire la faptul că reprezentanții unui partid duceau la vot alegătorii cu autovehiculele.
Un bărbat din Buzău a încercat să voteze de două ori.
Au existat mai multe sesizări de la cetățeni care susțin că nu au fost lăsați să voteze deși aveau acest drept.
În Argeș, un bărbat a fost amendat cu 600 de lei după ce și-a fotografiat buletinul de vot și l-a diseminat pe un grup privat.
Monica Dajbog a reamintit că structurile în subordinea MAI au mobilizat peste 40.000 de angajați pentru misiunile specifice procesului electoral.