După ce în urmă cu două zile, o anchetă a DNA a scos la iveală suspiciuni de corupție cu privire la achizițiile de aparatură și consumabile pentru spitale COVID și suport COVID, 7 persoane au fost arestate preventiv în acest dosar.
Cele şapte persoane arestate pentru 30 de zile sunt fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, Ramona Ionescu, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al unităţii medicale, fost consilier judeţean (PNL) şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din cadrul acestui for, Andrei Kadaş, managerul Spitalului orăşenesc din Odorheiul Secuiesc, Lukacs Antal, şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, Emanoil Mirică, consilierul local de la Săcele Cristian Marius Popa, patronul firmei Chantel Sante din Braşov, Doru Dumitru Bertea, şi un funcţionar din cadrul Spitalului din Odorheiul Secuiesc, care are atribuţii în domeniul achiziţiilor, Balint Eniko, relatează Agerpes.
Conform procurorilor DNA, pentru Andrei Kadaş s-a solicitat arestarea pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, Doru Bertea, în calitate de administrator al SC Chantel Sante SRL, este acuzat de cumpărare de influenţă, complicitate şi respectiv instigare la abuz în serviciu şi dare de mită, iar consilierul local din Săcele Cristian Popa este acuzat de complicitate la trafic de influenţă.
În ceea ce îi priveşte pe managerii şi funcţionara de la cele două spitale, Ramona Ionescu a fost arestată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz, Lukacs Antal – abuz în serviciu (45 de acte materiale), luare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Balint Eniko este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În privinţa poliţistului Emanoil Mirică, procurorii au reţinut folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, compromiterea intereselor justiţiei, luare de mită şi trafic de influenţă (5 acte materiale).
Totodată, faţă de societatea comercială Chantel Sante, instanţa a decis, la solicitarea DNA, luarea măsurii preventive constând în interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora au fost comise infracţiunile pe o perioadă de 60 de zile.
Douăsprezece persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în legătură cu presupusa atribuire frauduloasă a unor contracte de achiziţie publică la spitale din judeţele Braşov şi Harghita, printre ele numărându-se şi Ramona Delia Ionescu, la data faptei manager al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, şi Antal Lukacs, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, a informat, vineri, DNA.
Conform procurorilor, cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, a unor contracte prin care unităţile respective ar fi achiziţionat echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.