George Simion, copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), acuză USR că alături de celelalte partide parlamentare, susține pensiile speciale, finanțarea partidelor din banii românilor, și politizează instituțiile publice.
„În momentul acesta am ajuns mai rău ca înainte de ’89, când contează să ai carnet de partid. Statul român a fost slăbit, a fost înțesat cu oameni a căror singură calitate era faptul că aveau carnet de partid, aceste partide din actualul Parlament vor să ajungă la putere ca să își angajeze în funcții publice membrii de partid”, a declarat George Simion vineri la postul public de televiziune, denunțând faptul că azi carnetul de partid a ajuns iar deschizător de uși.
„Vorbim despre politizarea instituțiilor publice, până și Consiliul Legislativ a fost politizat, pentru că știm cum a fost pus în funcție Florin Iordache. Singura formă prin care nu vom mai avea până și femeia de serviciu din școală cu carnet de partid este ca aceste partide să fie obligate să nu mai voteze ele oameni din rândurile lor, să renunțe la dublul standard și să pună profesioniști în funcții”, a subliniat Simion.
Aflat în platoul televiziunii cu reprezentantul USR Stelian Ion, George Simion a amintit că USR a votat pentru pensii speciale la Consiliul Concurenței.
„De ce ați votat pensii speciale? La Consiliul Concurenței ați votat dvs. pensii speciale și apoi ați explicat că din neatenție. 4 ani ați stat în Parlament, ați dezamăgit oamenii care v-au votat în 2016. V-ați bătut joc de Nicușor Dan, v-ați bătut joc de familia românească, v-ați bătut joc de tot. Vă comportați ca partidele vechi. PNL, PSD și USR sunt fix aceeași gașcă”, a precizat copreședintele AUR.
AUR propune depolitizarea funcțiilor publice și numirea în conducere a profesioniștilor. Printre numele propuse de formațiune pe lista Parlamentului se numără și Florin Colceag, cunoscut și ca „antrenorul de genii”, precum și inventatorii Iuliean Horneț și Alexandru Stănilă, premiați și recunoscuți internațional pentru invențiile lor.
„Noi ne facem publice donațiile, cei din USR nu, nici măcar salariile plătite din banii noștri pentru staff-ul USR-ului. Șefa de cabinet a domnului Barna a fost obligată în instanță să-și facă public salariul. 100 de milioane de euro primesc partidele politice parlamentare din banii publici an de an, în afară de campaniile electorale, unde spargeți zeci de milioane de euro, și dumneavoastră n-aveți nicio remușcare că ați intrat cu 8%, dar ați luat din banii aceia. Eu o să-mi donez salariul. Noi susținem să nu mai fie finanțate din bugetul public subvențiile pentru partidele politice. Noi, AUR, suntem singura forță politică care vrea renunțarea la aceste subvenții și va refuza să primească subvenții din bugetul public”, a conchis George Simion.