Toată lumea a auzit de îngrozitoarele experimente ale doctorului Mengele, în lagărele de concentrare din Germania nazistă. Destui de puțini știu, din motive pe care le vom analiza în amănunțime pe parcursul articolului, despre japonezul Shiro Ishii.
Cine a fost monstrul care a desfășurat experimentele oribile despre care se știu atât de puține?
După ocuparea Manciuriei, partea de nord a Chinei, în 1931, de către Japonia, Shiro Ishii a fost însărcinat să facă un laborator care să creeze și să studieze efectele armelor biologice. Laboratorul purta numele ‘Unitatea 731’.
Născut în 1892, în prefectura Chiba, Ishii se trăgea din părinți care aveau ca descendenți nobili medievali japonezi, numiți daimyo, fiind proprietari înstăriți de pământ. Chiar dacă sistemul feudal fusese abolit în Japonia la mijlocul secolului XIX, proprietarii de pământ bogați se bucurau încă de multă putere și duceau un trai îndestulat. De asemenea, conform tradiției japoneze înrădăcinate de secole, ei considerau că împăratul este un zeu, iar clasele superioare aveau drept la viață mult mai mult decât clasele inferioare, și cu atât mai mult cetățenii din alte țări. Poate aici a avut originea dezvoltarea bolnavă a mentalității lui Shiro Ishii, ulterior.
Acesta a studiat medicina la Universitatea Imperială din Kyoto. Nu a fost însă atras de medicina civilă, dorința sa fiind aceea de a ajunge în corpul medical al Armatei Imperiale Japoneze. Va intra în armată în 1921, dobândind gradul de locotenent. Superiorii săi au fost impresionați de capacitățile sale de chirurg, trimițându-l la Școala Superioară de Medicină din Tokyo, precum și la absolvirea unui curs de perfecționare. Deși devenise chirurg, nu a fost niciodată interesat de vindecarea pacienților, interesul său fiind acela de a experimenta. Ishii era atras de biologie, și în mod special de bacterii.
După terminarea studiilor medicale, a plecat într-o lungă călătorie în jurul lumii, zăbovind multă vreme în Germania, unde a studiat cu precădere gazul de luptă folosit în timpul primului război mondial.
În urma celui de-al doilea război sino-japonez, Imperiul Japoniei ocupă Manciuria. Shiro Ishii a văzut în asta o oportunitate de a-și pune în practică vechile idei legate de arme biologice. Există surse care susțin că împăratul în persoană ar fi aprobat detașarea de fonduri extraordinare pentru construirea laboratorului care va fi cunoscut ca Unitatea 731. Denumirea oficială era una inofensivă: ‘Unitatea de prevenire a epidemiilor și de testare a apei…’
Li s-a acordat un buget uriaș, pe care Ishii l-a folosit pentru a achiziționa echipamente de ultimă generație pentru acele vremuri. Era un complex uriaș, construit după modelul lagărelor naziste. Existau celule pentru prizonieri, zone de carantină, cabinete medicale, laboratoare și săli de operație.
Subiecții pentru experimente au fost aleși cu preponderență dintre civilii chinezi. Aceștia erau luați pur și simplu de pe străzi, fără să fie acuzați de nimic și dispăreau. Erau atât femei, cât și bărbați, de toate vârstele, Ishii dorind să afle cum funcționau agenții biologici pe toate eșantioanele de vârstă. „Pacienții” erau injectați cu boli îngrozitoare, cum ar fi anthrax sau ciumă bubonică. Complexul de laboratoare era, de asemenea, dotat și cu un crematoriu imens unde cadavrele erau incinerate.
Medicii japonezi care lucrau la experimente nu aveau voie să vorbească despre macabrele lor experimente. De altfel, mulți dintre ei considerau că activitatea lor este una mult mai nobilă decât cea a unui soldat de rând, fiind în slujba directă a împăratului.
Se spune că hârtia suportă orice, totuși, voi trece succint prin experimentele care se desfășurau în laboratoarele Unității 731, pentru a nu dezgusta cititorul. Subiecții erau supuși la operații fără anestezie, li se injectau bacterii care conțineau boli incurabile, erau supuși la temperaturi mult sub limita înghețului, totul pentru a vedea cum se comportă corpul uman în diverse condiții. De asemenea, erau folosiți ca subiecți de practică pentru studenții japonezi de la medicină. Altora li se administra vaccinul pentru o anumită boală, pentru ca apoi să aibă loc o vivisecție. Scopul era de a observa organele interne și cum reacționau ele la diferite boli, precum și care este cel mai eficient vaccin.
În acest mod absolut barbar, datele obținute erau de o valoare incontestabilă pentru cunoștințele medicale. Bineînțeles, acest lucru se întâmpla cu prețul morții și al suferinței unui număr imens de victime. Complexul putea ține în detenție până la 600 de prizonieri concomitent. Pentru a-i dezumaniza la maxim, japonezii ii numeau „bușteni”. Durata medie de viață a unui astfel de prizonier era cam de 5 săptămâni.
Ishii a venit cu ideea de a experimenta bacteria ciumei bubonice. Nu dorea însă să fie același flagel care afectase societatea în evul mediu. Încerca să creeze un nou tip de bacterie, mult mai mortal. Pentru a vedea exact efectele, avioane japoneze au aruncat containere de purici infectați peste sate și localități civile chineze. Între 1939 și 1942, unul din trei locuitori ai acestor localități murise deja. Fiind o bacterie modificată, cei infectați mureau extrem de repede.
S-a experimentat de asemenea cu anthrax și febră tifoidă. Pentru Ishii, essential era să adune date și statistici. Totul era notat cu minuțiozitate, oamenii care aveau de suferit nu aveau nici o relevanță. Există dovezi conform cărora poliția secretă japoneză, Kempei Tai, împărțea copiilor bomboane. Sătenii chinezi vedeau gestul ca pe unul de bunăvoință, în realitate acestea erau infectate cu anthrax. Totodată, se studiau și efectele degerăturilor asupra corpului uman sau efectele diferitelor răni, de la cea de glonț, la schije sau șrapnel.
Ishii avea în vedere un eventual atac asupra coastei de vest a SUA cu ajutorul unor baloane purtate de vânt. Acestea urmau să fie umplute cu germeni de variolă, anthrax, holeră sau ciumă. Operațiunea ar fi purtat numele de Misiunea Cireșelor Înflorite în Noapte. Pe parcursul anilor 1944 și 1945, experimentelor le-au căzut victime inclusiv prizonieri americani capturați. Scopul era să se vadă dacă rezultatul era unul diferit asupra diferitelor rase.
Odată cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Rusia a ocupat Manciuria, iar Ishii a realizat că faptele sale abominabile vor fi dezvăluite, iar el va fi judecat. Deși privit de către superiorii săi din armata japoneză ca un erou și decorat în repetate rânduri, el știa că aliații nu vor avea aceeași părere. El a ordonat subordonaților să nu vorbească niciodată despre experimente. Laboratoarele au fost distruse, iar el a fugit în Coreea, alături de cei mai apropiați colaboratori.
Totuși, serviciile de spionaj americane au aflat despre activitățile Unității 731. În loc să fie arestat, Ishii a fost abordat și i s-a propus o înțelegere. Voiau datele obținute în urma inumanelor experimente, în schimbul imunității sale. Acesta a realizat că este unica sa cale de salvare. A promis că va înmâna guvernului american toate rezultatele experimentelor sale. În SUA există legi etice care interzic oamenilor de știință să facă experimente pe oameni, ci doar pe animale. Din acest motiv, guvernul a știut că datele obținute de Ishii vor fi extrem de prețioase. Pentru că, nu-i așa, una este să injectezi un șoarece sau un iepure cu o boală mortală, și alta un om… Dar, poate cel mai important, americanii puneau mâna pe vaccinurile pe care Shiro Ishii le dezvoltase.
Trebuie ținut cont că acest lucru se întâmpla în 1945, la sfârșitul războiului, într-un moment în care atât americanii, cât și rușii erau perfect conștienți de tensiunile crescânde între ei. Pe cale de consecință, înțelegerea a fost încheiată, Ishii primind, pe lângă imunitate și substanțiala sumă de 250 de mii de dolari, echivalentul a 2,6 milioane astăzi.
Cei implicați în experimente au fost fericiți să păstreze secretul asupra a ceea ce făcuseră, pentru că erau foarte rușinați de activitatea lor. Unii au refuzat chiar să se mai întoarcă în Japonia natală, de teamă că cei de acasă vor afla secretul lor.
Cu excepția unui mic articol apărut în The New York Times în 1946, Unitatea 731 a rămas o notă de subsol în memoria poporului american. Toată lumea era mult mai preocupată de ceea ce se întâmplă în Europa, unde avea loc procesul de la Nurenberg, unde importanți lideri naziști erau judecați. Nu este mai puțin adevărat că multe din faptele acestora au fost inumane. Dar, din punct de vedere etic și moral, ceea ce se întâmplase în Manciuria a fost mai puțin abominabil? Și, totuși, puțini oameni știu sau vorbesc despre acest lucru.
Prizonierii americani care au fost victime ale experimentelor și au supraviețuit, au fost siliți să semneze un act de confidențialitate prin care se obligau să păstreze tăcerea. În anii ’80, însă, mulți supraviețuitori au considerat că nu mai au nimic de pierdut și au vorbit public. Abia în anii ’90 Japonia a recunoscut în mod public că Unitatea 731 a existat și nu este doar o teorie a conspirației.
Dar poporul chinez nu a uitat. Astfel, și astăzi, între cele două țări există resentimente puternice. De altfel, în zilele noastre, în manualele de istorie japoneze, nu sunt menționate niciuna din numeroasele crime făcute de armata lor în China și în celelalte teritorii ocupate.
Shiro Ishii a trăit până la 67 de ani, nestingherit. Nimeni nu i-a cerut niciodată socoteală pentru ceea ce făcuse.
Am să încerc să închei cu o reflecție asupra a ceea ce înseamnă folosirea științei într-un mod complet imoral, pentru că ‘lipsit de etică’ este o expresie mult prea ușoară. Este condamnabil ceea ce a făcut Ishii? Bineînțeles că da! Sunt americanii de condamnat pentru faptul că au mușamalizat totul, pentru a obține datele științifice? Este evident! Toate acestea fac parte din istorie, iar aceasta nu poate fi schimbată. Este esențial, însă, ca aceste lucruri să nu fie uitate, iar în cazul de față, chiar să fie făcute cunoscute publicului larg, pentru a nu le repeta.
