În ultimele 24 de ore au fost 9.272 de cazuri noi de COVID-19. Alte 160 de persoane au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, în timp ce la ATI sunt internați 1.139 de pacienți COVID, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.
După bilanțul de vineri, România depășește 400.000 de infectări cu coronavirus, de la începutul pandemiei.
Până astăzi, 20 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 403.123 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
278.676 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.412 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 9.756 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 19.11.2020 (10:00) – 20.11.2020 (10:00) au fost raportate 160 de decese (104 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani.
151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.548. Dintre acestea, 1.139 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.844.732 teste. Dintre acestea, 36.453 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.299 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.154 la cerere.
Pe teritoriul României, 46.568 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.628 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 77.496 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 17 persoane.