Premierul polonez Mateusz Morawiecki a apărat miercuri blocarea adoptării bugetului UE de către țara sa împotriva „oligarhiei europene”, care refuză ca plata fondurilor europene să fie legată de respectarea statului de drept .
„O UE în care există o oligarhie europeană care îi pedepsește pe cei mai slabi (dintre statele membre) nu este UE în care am intrat”, a declarat Morawiecki parlamentului polonez, înainte de a adăuga: „Noi să spunem „da” Uniunii Europene, dar „nu” pentru a fi pedepsiți ca niște copii”.
Uniunea Europeană studiază „soluții practice” pentru a regla disputa cu Ungaria, Polonia și Slovenia, care blochează planul european de relansare, dar va „avansa” fără ele dacă nu se găsește o soluție, a avertizat miercuri secretarul francez de stat pentru Afaceri Europene, citat de AFP.
Ungaria și Polonia, la poziția cărora s-a raliat și Slovenia, blochează planul de relansare post-Covid și bugetul UE deoarece sunt nemulțumite de un nou mecanism care condiționează alocarea fondurilor europene de respectarea statului de drept.