Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a anunțat luni că va acorda subvenții de 791 milioane dolari ca parte a Fondului său ”Bezos Earth Fund” către 16 organizații care lucrează pentru protejarea mediului, scrie CNN.
Fondul face parte din angajamentul CEO-ului de 10 miliarde de dolari de a sprijini oamenii de știință, activiștii, ONG-urile și organizațiile care lucrează pentru protejarea mediului.
„Am petrecut ultimele luni învățând de la un grup de oameni incredibil de inteligenți care au făcut munca vieții lor pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și a impactului acesteia asupra comunităților din întreaga lume”, a scris Bezos într-o postare de Instagram, luni, anunțând știrea.
„Sunt inspirat de ceea ce fac și sunt încântat să-i ajut să escaladeze”, a adăugat acesta.
Lista completă a beneficiarilor este cuprinde ONG-uri, laboratoare, reîmpăduriri și grupuri de justiție climatică.
Știrea vine la un an după ce Amazon a anunțat „The Climate Pledge”, care este angajamentul companiei de a fi alimentată 100% cu energie regenerabilă până în 2025 și de a avea zero emisii de carbon până în 2040. Amazon a achiziționat, de asemenea, 100.000 de vehicule electrice de livrare și a investit 100 de milioane de dolari în proiecte de reîmpădurire și „soluții de atenuare climatică”.
„Cu toții putem proteja viitorul Pământului luând măsuri îndrăznețe acum”, a scris Bezos în postarea sa de luni.
Angajamentul lui Bezos de 10 miliarde de dolari reprezintă o fracțiune din valoarea sa netă personală, pe care indicele Bloomberg Billionaires Index o estimează în prezent la 184 miliarde de dolari.
Amazon a fost criticat pentru impactul asupra mediului a accentului pus pe transportul din ce în ce mai rapid.
Bezos a fost presat de angajații săi pentru a face mai mult pentru a proteja mediul. Mii de angajați Amazon au semnat o scrisoare în mai 2019 prin care cereau un nou mod în care compania intenționează să răspundă schimbărilor climatice.