Al doilea om din Al Qaeda ar fi fost omorât acum 3 luni în Iran, de doi agenți israelieni la comanda Statelor Unite, potrivit New York Times și The Independent.
Abdullah Ahmed Abdullah a fost acuzat că a fost creierul din spatele atacurilor teroriste asupra ambasadelor SUA din Africa din 1998.
El a fost împușcat de doi asasini pe o motocicletă pe străzile din Teheran la 7 august, chiar la aniversarea atacurilor. Operațiunea ar fi fost efectuată de agenți israelieni la cererea oficialilor americani, dar tocmai acum a ieșit la iveală totul.
De asemenea, ucisă în atac a fost și Miriam, văduva fiului lui Osama bin Laden, Hamza bin Laden.
Crima a făcut obiectul unor zvonuri internaționale, potrivit Times, dar nici Iranul, Israelul, nici SUA nu au recunoscut oficial acest lucru. De asemenea, Al Qaeda nu a anunțat moartea uneia dintre figurile de top ale rețelei teroriste, despre care se credea că ar fi succesorul actualului lider, Ayman al-Zawahri.
Abdullah, care era cunoscut și de numele de ”guerre Abu Muhammad al-Masri”, fusese pus sub acuzare pentru rolul său în bombardamentele ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania.
Atacurile aproape simultane au ucis 224 de persoane, inclusiv 12 americani, și au rănit mai mult de 4.500 de persoane.
FBI-ul oferise o recompensă de 10 milioane de dolari pentru capturarea sa și era încă pe lista celor mai căutați.
Oficialii americani au declarat pentru New York Times că al-Masri se află în „custodia” Iranului din 2003 și locuiește în mod liber într-o suburbie de lux de la Teheran din 2015.
El a fost împușcat în timp ce se afla în mașină cu fiica sa, iar presa de stat iraniană a identificat inițial victima ca fiind un academician libanez și fiica sa.
Purtătorii de cuvânt ai Consiliului de Securitate Națională al SUA și ai primului ministru israelian au refuzat să comenteze pentru Times.