Din mai multe unități administrative ale Bisericii Ortodoxe Române sosesc adrese emise de mitropolii și arhiepiscopii, în care se prelucrează o adresă a Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România “Elie Wiesel” (INSHR-EW). Acesta solicită intervenția Patriarhiei Române pentru “a descuraja manifestările din rândurile Bisericii Ortodoxe Române care își propun reabilitarea acelor personalități care, desi au îmbrățișat ortodoxismul, au activat și s-au pus în slujba unor regimuri fasciste, antisemite sau xenofobe”, făcându-se referire în mod expres la Mircea Vulcănescu, martirizat în temnița Aiudului în 195 .
În adresa INSHR-EW se arată că acțiunea fiicei lui Mircea Vulcănescu de constatare a caracterului politic al condamnării tatălui său, ar fi fost respinsă de Curtea de Apel anul trecut. Motiv pentru care, Institutul Wiesel, invocând Art. 6 din Legea 217/2015 (cunoscută drept legea antilegionară), atrage atenția conducerii BOR că promovarea publică a cultului persoanelor vinovate de crime împotriva umanității ori promovarea doctrinelor fasciste sau legionare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. În fine, se pune în vedere Bisericii ca, în activitatea pastoral-misionară pe care o desfășoară să țină cont de “obligația legală ca eventualele referiri la Mircea Vulcănescu să nu promoveze un cult al personalității acestuia”, rezumându-se doar la evocarea valorii operei sale filosofice și literare.
Suficient pentru ca întreaga ierahie a BOR să se pună în mișcare cu o promptitudine și solicitudine inexplicabile și, fără un singur protest, să transmită ca pe o adevărată directivă pretențiile adresate de Institutul Holocaustului.
Trec peste tonul total nepotrivit cu care conducerea INSHR-EW îndrăznește să se adreseze Bisericii naționale a României, de care aparțin aproape 90% din cetățenii acestei țări, permițându-și să facă imixtiuni în însăși activitatea pastorală a acestei instituții.
Ceea ce mă uluiește mai mult este disponibilitatea ierarhilor BOR de a se conforma instantaneu oricărei solicitări aberante venite de la un simplu institut de cercetare istorică. Pentru că, deși a obținut statut guvernamental (ceea ce, firesc, propulsează salariul directorului său la nivelul unei retribuții de secretar de stat…), cu toate că a primit și atribuția de a iniția acțiuni legale și de a propune proiecte de legi, INSHR-EW rămâne totuși un institut de cercetare istorică. Oare cât de frică trebuie să ne fie de influența conducerii acestui institut și a cercurilor de lobby din Industria Holocaustului aflate peste Ocean, ca să ajungem să reacționăm asemenea unor subordonați la istericalele transmise pe cale oficială sub antet guvernamental de controversatul director ale INSHR-EW?
Se poate trece cu vederea realitatea că Mircea Vulcănescu a fost un trăitor creștin autentic și că sfârșitul său în temnița Aiudului a fost unul martiric, mai ales în condițiile în care, cu viața lui a salvat de la moarte un tânăr? Poate fi șters acest adevăr de o sentință dată de Tribunalul Poporului din 1945 sau de una a Curții de Apel din anul trecut? Nu mai vorbesc de faptul că Legea 217/2015 – o lege profund neconstituțională, expresie a obsesiilor întunecate ale minții lui Alexandru Florian, care a fost adoptată și promulgată numai ca urmare a presiunilor colosale exercitate de Israel și SUA – printre alte enormități, legitimează sentințele așa numitelor Tribunale ale Poporului, forme surogat de Justiție create de ocupantul sovietic după 1944, cu unicul scop de a lichida elitele politice și militare ale României ocupate. Motiv pentru care a și fost posibilă o sentință de genul celei din 2019, de la Curtea de Apel.
Și atunci, punem la spate traiectoria martirică a destinului unuia dintre coloșii culturii române, doar pentru că o Justiție care și-a pierdut de mult credibilitatea judecă într-un anumit fel după o lege de asemenea nedreaptă? La Dumnezeu cu siguranță nu au relevanță chițibușurile justiției noastre pământești. Și atunci, Biserica, în calitatea ei de instituție a lui Hristos pe pământ, poate proceda altfel?
Poate că ar fi trebuit ca BOR să nu se grăbească a se executa în fața lui Alexandru Florian, ci să reflecteze, solicitând puncte de vedere de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, de la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, ori chiar de la Academia Română. Pe baza acelor puncte de vedere, sunt convins că ar fi putut transmite apoi în teritoriu o adresă cu un conținut care să nu revolte în sufletele lor pe slujitorii altarelor și pe poporul credincios, așa cum se și întâmplă deja.
Și, în ultimă instanță, de ce atâta frică? “Frica este un păcat”, ne spunea adeseori neuitatul părinte Adrian Făgețeanu, și el un sfânt al închisorilor comuniste, pus la inex, la rândul său, de vigilența bolșevică a Institutului Elie Wiesel. În Noul Testament, Mântuitorul folosește în nenumărate rânduri îndemnul: “Nu vă temeți!” Iar în altă parte ne spune: “Îndrăzniți! Iată, Eu am îndrăznit și am biruit lumea!” Ce ar putea, deci, să le facă înalților noștri ierarhi, cei care se răstesc azi la Biserică? Pe Patriarhul Nicodim și pe Mitropolitul Irineu Mihălcescu i-au asasinat părinții lor, veniți pe tancurile sovietice. Și mai mult decât atât ce ar putea face?
Dar vremurile sunt cu totul altele azi. Trăim o cu totul altă realitate politică decât cea de după 1947. Și, cu tot avansul cunoscut de forțele neomarxiste în toată Europa și, iată, din nou în Statele Unite, încă trăim sub regulile unei Constituții, a unor drepturi și libertăți garantate, iar libertatea religioasă nu poate fi tulburată de imixtiunile politicului, chiar de ar fi ele venite, via Institutul Wiesel, direct de la Muzeul Holocaustului din Washington.
Am spus de multe ori că indivizi și instituții de genul acesta există în măsura în care noi îi facem să existe. Demonii au putere și acționează în măsura în care noi, prin slăbiciunile și păcatele noastre, le dăm posibilitatea de a fi prezenți în viața noastră. Tot astfel și aceste entități negative producătoare de angoase și tensiune socială, au putere doar atâta vreme cât instituțiile și funcționarii statului român se tem de intervențiile lor obraznice, dându-le curs. Există doar în măsura în care noi le acordăm mai multă atenție decât merită și ne conformăm, docili, cererilor lor nerezonabile. Atunci când refuzăm să îi luăm în seamă și le răspundem așa cum se cuvine, toată puterea li se spulberă ca fumul și rămân în toată goliciunea lor ridicolă de ființe neevoluate, frustrate și isterice. Dovadă răspunsurile demne și ferme ale unor primari care au refuzat să retragă titluri de cetățean de onoare, să schimbe numele unor străzi ori să dea jos statuile unor eroi anticomuniști. Dovadă procesele pe care noi le-am câștigat împotriva acțiunilor acestui Institul Wiesel. În astfel de momente, ei efectiv încetează să existe. Rămân niște nume și niște funcții pe niște hârtii.
Aș vrea ca mesajul meu să ajungă și la vlădicii ortodocși care s-au grăbit a se conforma cererii Institutului Elie Wiesel. Și care probabil că se vor supăra pe mine pentru acest editorial. Dar Biserica suntem toți, atât ierarhii și clerul, cât și mirenii. Iar ca mădulare ale Bisericii, cu toții avem datoria de a mărturisi. Iar cinstirea martirilor este o formă de mărturisire.
Și poate că uneori trebuie ca mădularele cele din popor să aducă un cuvânt de îmbărbătare celor de sus, reamintind că nu avem de ce să ne temem, câtă vreme El este alături de noi.
“Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!” (Marcu 6:50)
