Sloganul electoral al USR-PLUS, „O Românie fără hoție”- interzis de Biroul Electoral Dâmbovița, după o contestație făcute de Partidul Social Democrat. PSD Dâmbovița susține că sloganul Alianței instigă la „ură, xenofobie”.
„În concret, această alianță electorală folosește mesaje care dezavantajează toți competitorii electorali, prin afișele cu sloganul „O Românie fără hoție””, se arată în sesizarea PSD.
De asemenea, PSD a contestat și promovarea mesajului electoral prin intermediul unui avion de tip utilitar „care a survolat atât pe raza municipiului Târgoviște cât și împrejurimile”.
„Biroul Electoral de Circumscripție Dâmbovița a admis, azi, sesizarea PSD care a cerut interzicerea promovării sloganului „O Românie fără hoție” al Alianței USR PLUS pe motiv de „defăimare”. Așteptăm motivarea deciziei pentru a înțelege ce anume este deranjant pentru vechile partide politice din mesajul USR PLUS.
Alianța USR PLUS consideră în continuare că mesajul „O Românie fără hoție” nu vizează persoane sau un grup de persoane ci expune o valoare, un principiu, care își are ecou atât în Constituție cât și în legislația penală.
Este cel puțin bizar ca un partid politic, în acest caz PSD, să susțină că se simte discriminat prin faptul că ne dorim o Românie fără hoție, așa cum a formulat în plângerea către BEC Dâmbovița.
Alianța USR PLUS va contesta această decizie la Biroul Electoral Central.”- a scris alianța pe pagina de Facebook.