Australia a susținut investigațiile împotriva Chinei, chiar Ministrul de Externe exprimându-și public suportul. Dar, după ce ambasadorul chinez în Australia Chen Jingye a amenințat că exporturile australiene spre China ar putea avea de suferit, lucrurile s-au complicat mult pentru Australia, scrie CNN.
La sfârșitul lunii aprilie, Marise Payne, Ministrul de Externe Australian, și-a arătat suportul pentru o investigație împotriva Chinei cu privire la criza coronaviruslui.
Câteva zile mai târziu, ambasadorul Chen Jingye a declarat tăios că dacă Australia susține această investigație, poate ar fi mai bine ca cetățenii chinezi să nu mai consume vin sau carne australiană.
La mai puțin de o lună după aceste declarații, China a început să-și pună planul în aplicare.
Pe 12 mai, China a blocat importurile de carne de vită de la cele mai mari abatoare australiene, invocând probleme probleme de sănătate. Cinci zile mai târziu, autoritățile chineze au ridicat cu 80% tarifele pentru importul de orz.
China este, de altfel, cel mai mare partener comercial al Australiei. Doar în 2018, cele două țări au făcut între ele comerț de mai mult de 214 miliarde de dolari. Având în vedere pandemia de coronavirus care a slăbit economia australiană, bunele relații comerciale cu China sunt vitale acestei țări.