Vineri, în ziua în care se împlinesc 5 ani de la tragedia de la Colectiv. Tot astăzi, președintele va promulga legea prin care statul român decontează pentru tot restul vieții tratamentul supraviețuitorilor.
64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la Clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul a izbucnit din cauza unor artificii şi s-a extins rapid.
Parlamentul a adoptat la jumătatea lunii octombrie un proiect de lege potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora.
„Exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care extinde perioada pentru cei care au avut de suferit”, a anunţat miercuri Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.