Un meteorit care a aterizat pe Terra în 2018 conține „compuși organici intacți” care ne-ar putea face să înțelegem mai bine cum a apărut viața pe Pământ.
Meteoritul a ajuns pe Pământ la începutul anului 2018, ca o minge de foc vizibilă pe cerul vestului mijlociu american. Oamenii de știință l-au urmărit cu ajutorul unui radar meteorologic. El a aterizat pe un lac înghețat iar specialiștii l-au recuperat înainte să fie contaminat de apa lichidă.
Cercetătorii spun că meteoritul îi va ajuta să studieze aceste roci așa cum sunt ele în spațiu, dar cu ajutorul tehnologiei pe care o au pe Terra. Primele rezultate au fost publicate în revista Meteoritics & Planetary Science.
„Meteoritul este special pentru că a căzut pe un lac înghețat și a fost recuperat repede. Era aproape intact. Am constatat că mineralele nu erau mult alterate și apoi am descoperit o gamă largă de compuși organici extratereștri pe care îi conținea”- spune Philipp Heck, curator la Field Museum și principalul coautor al studiului. „Astfel de compuși organici au fost aduși pe Pământul timpuriu de meteoriți și s-ar putea să fi contribuit la elementele vieții”
Fragmente din mingea de foc au fost urmărite cu ajutorul tehnologiei NASA pentru monitorizarea vremii. „Radarul meteo detectează grindina și ploaia. Fragmentele de meteorit au avut aceeași dimensiune iar radarul ne-a ajutat să aflăm poziția și viteza meteoritului”, mai spune Heck.
Primele bucăți de meteorit au fost găsite pe suprafața înghețată a lacului Strawberry din Michigan și aduse la field Museum, unde a început studiul care a culminat cu articolul publicat recent.
Potrivit studiului, meteoritul era o condrită H4, care reprezintă 4% din obiectele căzute pe Terra. Este remarcabil că a fost recuperat rapid, înainte de a fi alterat de condițiile de pe Pământ.
Roca i-ar ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă cum au apărut pe Pământ compușii organici care au dus la apariția vieții. Ei cred că aceștia ar fi fost aduși de meteoriți, iar un astfel de exemplu îi poate ajuta să înțeleagă dacă această ipoteză este probabilă.
„Oamenii de știință care studiază meteoriții și spațiul sunt uneori întrebați dacă văd semne de viață. Eu le răspund mereu da, fiecare meteorit e plin de viață, dar terestră, viață de pe Pământ. După ce aterizează, corpul ceresc este acoperit de microbi. Faptul că meteoritul a fost recuperat atât de repede și pentru că a căzut pe gheață, nu pe sol l-a ajutat să rămână mai curat.”- mai spune Heck. (The Independent)