Allen Coliban a depus jurământul și este oficial noul primar al Brașovului. Consilierii locali au fost și ei investiți în funcție, toate, în ședința de constituire a Consiliului Local al Municipiului Brașov, desfășurată astăzi.
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat, conform prevederilor legale, ședința de constituire a Consiliului Local al Municipiului Brașov, astăzi, 28.10.2020.
Cvorumul a fost îndeplinit așa că primarul Brașovului, Allen Colliban, a fost investit în funcția de primar al Brașovului. Pe lângă depunerea jurământului de către Allen Coliban, au depus jurământul și consilierii locali aleși.
Ședința a fost prezidată de fostul primar, George Scripcaru.
După depunerea jurământului Allen Coliban a declarat: „Pe 27 septembrie, cetățenii Brașovului au dat un vot de încredere pentru un viitor mai bun al orașului iar rezultatul acestui vot este și o echipă nouă de consilieri locali. Avem o echipă tânără, dinamică și sunt optimist că vom duce la bun sfârșit misiunea încredințată de către electorat”.
„Împreună avem o misiune dificilă, dar frumoasă, trebuie să apăsăm pedala de accelerație a dezvoltării Brașovului. Brașovul a suferit prea mult de pe urma unor bătălii intra sau inter partinice”, a mai declarat noul primar al Brașovului.
Președinte Consiliu Județean Brașov, Adrian Veștea a declarat și el că va face echipă bună cu Allen Coliban.