Municipiul Brașov a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori / Noi restricții pentru cetățeni

Printr-un mesaj Ro Alert trimis în urmă cu puţin timp, ISU Braşov atenţiona cetăţenii municipiului de faptul că nivelul de răspândire al noului Coronavirus a depăşit pragul de 3 la o mie de locuitori, acesta ajungând mai exact la valoarea de 3,03/1.000, iar acest fapt atrage după sine o serie nouă de restricţii, potrivit brasov.net.

Purtarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice deschise, deci inclusiv pe stradă. Restaurantele, cafenelele, pub-urile, vor fi închise la interior, dar terasele vor rămâne deschise.

Cea mai importantă și cu cel mai mare impact este închiderea școlilor și grădinițelor și trecerea la învățământul online.

Petrecerile, nunțile și botezurile sunt și ele interzise. Slujbele religioase nu se vor mai ține în interiorul bisericilor, iar credincioșii vor purta mască și vor sta la distanță de 2 metri.

Mesajul primit de brasoveni prin intermediul serviciului ro-alert
Articolul precedentSfântul Dumitru / Tradiții și obiceiuri
Articolul următorMartor australian povestește percheziția de pe aeroportul din Doha