Papa Francisc a apărat miercuri dreptul cuplurilor gay, „copiii lui Dumnezeu”, de a trăi într-o „uniune civilă” care îi protejează legal, potrivit AFP.
„Este nevoie de o lege a uniunii civile”, a pledat Papa argentinian într-un documentar intitulat „Francesco” prezentat la Festivalul de Film de la Roma, în care el crede, de asemenea, că homosexualii „au dreptul la o familie „.
În 2019, catolicii ultraconservatori au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită înlocuirea Papei Francisc, acuzându-l pe acesta de delictul canonic al ereziei. De asemenea, o petiție privind înlăturarea Suveranului Pontif din fruntea Bisericii a fost inițiată pe 30 aprilie.
„Cuvintele şi faptele papei Francisc conduc la respingerea comprehensivă a învăţăturilor catolice cu privire la căsătorie şi la activitatea sexuală, cu privire la legea morală, la har şi iertarea păcatelor”, conform scrisorii.
Nu este pentru prima oară când catolicii ultraconservatori își exprimă nemulțumirea pentru stilul papei Francisc, considerat neortodox pentru încălcarea protocolului şi deschiderea pastorală arătată către persoanele cu o orientare sexuală diferită, persoane divorţate, atei şi alte categorii excluse de tradiţiile catolice.