Președintele PSD Marcel Ciolacu și șeful statului Klaus Iohannis par să nu cadă de acord asupra datei pentru alegerile parlamentare. Liderul social- democraților îl acuză pe Klaus Iohannis că are „un plan unic: alegerile”, deși numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere. Pe de altă parte, președintele a spus că alegerile vor avea loc pe 6 decembrie.
Marcel Ciolacu a scris, luni seara, pe Facebook, că „Iohannis nu se poate ridica la nivelul gravității momentului pe care îl traversăm”.
„Deși haosul sanitar a cuprins deja Capitala și Clujul, Iohannis pare neclintit în unicul său plan: alegerile. Sănătatea nu contează! Doar puterea. Toată puterea din România pentru sine și camarila liberală, pentru a aduce în Parlament toți traseiștii, impostorii și interlopii din PNL. Cu ce preț însă?”, a scris Ciolacu.
Liderul PSD spune că un președinte de țară ar fi dat românilor un mesaj de încredere și speranță că lucrurile sunt sub control.
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, luni, în conferință de presă, ce se va întâmpla cu alegerile parlamentare, în contextul în care la nivelul Capitalei, dar și în alte județe, a crescut foarte mult numărul cazurilor de COVID-19.
„Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii și vor avea loc pe 6 decembrie. Iar în ce privește gestionarea pandemiei, Parlamentul a aprobat o lege specială, Legea 55, care prevede întreg catalogul de măsuri care pot fi luate, și Guvernul, împreună cu autoritățile locale, gestionează acest proces”, a răspuns Iohannis.