Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu- aspru criticat de președintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat pandemia din București. Orașul a depășit pragul de infectare de 3% la mia de locuitori. Șeful statului nu a oferit un răspuns exact referitor la demiterea prefectului.
„Este de neînțeles că, deși am văzut zilnic o creștere importantă a numărului de cazuri de infectare, și era evident că această tendință va continua, la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent, comunicat în termeni clari, astfel încât populația să fie pregătită și să știe la ce să se aștepte. Atitudinea Prefectului Capitalei și modul în care acesta a reacționat sunt inacceptabile și nu trebuie să rămână fără urmări”, a spus Iohannis.
Întrebat dacă prefectul ar trebui să fie demis sau să demisioneze, Iohannis a răspuns: „Asta rămâne de văzut în detaliu, dar lucrurile nu pot rămâne așa, oamenii au dreptul să fie informați, să se pregătească”.
„Nu cred că familiile din București cu copii au fost foarte încântate să afle duminică seara că până marți să caute soluții”, în condițiile în care școlile vor fi închise și cursurile se vor desfășura doar online, a mai spus Iohannis.
„Pentru a putea stopa epidemia de COVID-19, este nevoie de un efort național. Cetățenii sunt partenerii autorităților, iar autoritățile au obligația de a-i respecta și de a-i trata ca atare. Asta înseamnă, printre altele, comunicarea clară și unitară a deciziilor, informarea din timp și predictibilitate atunci când sunt necesare restricții care le afectează viața cetățenilor”, a adăugat președintele.