Legea pensiilor speciale în varianta PNL /Cu ce propuneri vin PSD și USR / Impozit major de 90%

PNL a depus luni un proiect privind pensiile speciale ale parlamentarilor în acord cu observațiile Curții Constituționale. Mai exact, liberalii propun abrogarea unui articol din statutul deputaților și al senatorilor ale cărui prevederi se referă la pensiile speciale.

Capitolul XI din Legea 96/206 se referă la condiţiile în care deputaţii şi senatorii primesc indemnizaţia pentru limita de vârstă.

„Este un proiect simplu, care ţine cont de recomandările CCR şi în care practic abrogăm, aşa cum ne cere Curtea, capitolul XI – indemnizaţia pentru limita de vârstă – şi articolele 49 şi 50 din statutul senatorilor şi deputaţilor. Proiectul nostru de lege cuprinde toate observaţiile emise de CCR pe acest subiect. Din punctul nostru de vedere, nu vor mai avea motiv să respingă sau să declare neconstituţional un proiect de lege care este făcut în baza solicitărilor celor de la CCR”, a declarat Roman la Parlament, potrivit Agerpres.

Ce propune PSD: Impozitare majoră de peste 90% prin OUG

PSD a reacționat față de Legea pensiilor speciale propusă de PNL susținând că singura soluție viabilă este impozitarea acestora cu peste 90%, prin Ordonanță de Urgență. ”Știți foarte bine că avem câteva decizii ale CCR prin care se stabilește foarte clar că pensiile speciale nu pot fi eliminate. Singura soluție este impozitarea acestora.”, a declarat Alfred Simonis, liderul deputaților PSD.

USR: PNL joacă bambilici politic. Proiectul nostru este singurul viabil

Liderul USR Dan Barna critică pe pagina sa de Facebook noua Lege a pensiilor speciale propusă de PNL susținând că, in realitate nu se întâmplă altceva decât să se reia un traseu Parlamentar deja parcurs, fapt care denootă, in opinia sa, ca PNL dorește să tragă de timp și să amâne o rezolvare a situației.

”Ceea ce se întâmplă acum e doar un bambilici legislativ care urmărește să reia un traseu prin Parlament deja parcurs în bună măsură. Pe scurt, PNL vrea o amânare. Domnilor de la PSD și PNL, vreți să îi ascultați pe români și să eliminați pensiile speciale? Convocați mâine plen reunit și votați proiectul care există deja.”, scrie Barna.

Articolul precedentJudecătorii motivează arestarea lui Mario Iorgulescu: „Profund dispreț față de viața persoanelor”
Articolul următorȘeful diplomației europene: „Ce trăim acum este sfârșitul dominației americane”