Medicul Mioara Neagu, șeful UPU Fetești, a murit de COVID-19 la doar 48 de ani

Medicul Mioara Neagu, şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Feteşti, a murit în urma infectării cu noul coronavirus, la Spitalul Colentina din Bucureşti, la vârstă de 48 de ani. Doctorul nu avea comorbidități și a primit și tratament cu Remdesivir și Tocilizumab.

Decesul medicului de la Feteşti, şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Feteşti, continuă să uimească breasla medicală.

Dr. Laura Zarafin, medic primar ATI la Spitalul Colentina a declarat: „Nu avea boli, era foarte tânără, a venit la noi cam după zece zile de evoluţie a bolii, a primit tot ce se putea primi, şi Remdesivir, şi Tocilizumab, ventilaţie. Sunt oameni, nu este singura, care nu au boli asociate, sunt tineri, te debusolează, toată lumea a spus că mortalitatea este în rândul celor peste 65 de ani, iată că nu este aşa. Solidaritatea asta de breaslă, nu că nu am face la fel pentru toţi, dar aici a fost un pic peste, şi psihic, din păcate în cazul doamnei doctor s-a şi suprapus la un moment dat şi o infecţie bacteriană, i-am dat antibiotice ţintit”, potrivit Mediafax.

Articolul precedentAct terorist la Paris: Un profesor, care a arătat elevilor caricaturi cu Mahomed, a fost găsit decapitat / Atacatorul a fost ucis
Articolul următorAcord post-Brexit: Londra și UE vor discuta luni despre „formatul” negocierilor