Admitere liceu 2020, calendarul oficial

Ministerul Educației a anunțat, luni, cum se va desfășura admiterea la liceu 2020, precum și calendarul oficial pentru Bacalaureat 2020, potrivit stirileprotv.ro.

Astfel, admiterea la liceu 2020 se va face, la fel ca și în ceilalți ani, în baza unei medii ponderate între evaluarea națională (80 la sută) și media generală de absolvire a ciclului gimnazial (20 de procente).

Începând din data de 27 mai 2020, se afișează oferta de școlarizare sau formare profesională pentru liceele tehnologice. Aici, înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2-5 iunie.

Între 2 și 6 iulie, părinții și absolvenții clasei a VIII vor completa fișele de înscriere, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 10 iulie 2020.

Admitere liceu 2020. Calendarul oficial

Calendarul oficial pentru admiterea la liceu în anul școlar 2020-2021 a fost decisă printr-un ordin de ministru, fiind publicată pe site-ul edu.ro.

2 – 6 iulie 2020 – Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a

2-6 iulie 2020 – Completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clase a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt judeţ şi depunerea/transmiterea fişelor, conform procedurii stabilite de Comisia naţională de admitere

2-6 iulie 2020 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicaţia informatică centralizată) a datelor din fişele de înscriere

3-7 iulie 2020 – Verificarea de către părinţi şi candidaţi a corectitudinii datelor din fişa listată de calculator, corectarea eventualelor greşeli în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator

7 iulie 2020 – Predarea de către comisia din centrul de înscriere a fişelor de opţiuni originale la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti

8 iulie 2020 – Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti la Centrul naţional de admitere prin confirmarea finalizării operaţiunilor specifice

9 iulie 2020 – Verificarea şi corectarea eventualelor erori din bazele de date

10 iulie 2020 – Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2020 – 2021

10 iulie 2020 – Comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia naţională de admitere. Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti

13-16 iulie – Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi

16 iulie 2020 – Transmiterea de către unităţile de învăţământul liceal de stat a situaţiei locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în această etapă de admitere

17, 20 şi 21 iulie 2020 – Rezolvarea de către comisia judeţeană de admitere/a municipiului Bucureşti a situaţiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, aprobată prin Ordinul ministrului Educaţiei.

Absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare care au participat la procesul de admitere în anii precedenţi şi au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, în învăţământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declaraţi repetenţi sau doresc să se transfere de la învăţământul profesional la învăţământul liceal sau, în cadrul aceluiaşi tip de învăţământ, de la o/un filieră/domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul, nu participă la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021.

Pentru continuarea studiilor de către aceşti absolvenţi se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului Educației, cu modificările şi completările ulterioare.

Absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2020 – 2021 şi care au participat la procesul de admitere în anii precedenţi, dar nu au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ pot participa la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021.

Conform Calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021, repartizarea a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat se face în două etape.

Admitere liceu 2020. Calculul mediei de admitere

Calculul mediei de admitere se face în conformitate cu prevederile ordinului ministerului Educației.

Astfel, admiterea la liceu 2020 se va face în baza unei medii ponderate între evaluarea națională (80 la sută) și media generală de absolvire a ciclului gimnazial (20 de procente).

După repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situaţiile speciale, respectându-se, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere, fără a depăşi numărul maxim de 30 de elevi la clasă.

Criteriul referitor la media de admitere se referă la media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată şi se aplică în toate cazurile în care, în urma repartizării computerizate, s-au ocupat cele 28 de locuri alocate prin planul de şcolarizare la specializarea/clasa respectivă.

La procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021 participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională şi a căror medie de admitere, calculată conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci).

Articolul precedentRoșia Montană ar putea fi reînscrisă în patrimoniul UNESCO
Articolul următorAdrian Bumbescu, atac devastator la adresa lui Helmuth Duckadam