Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson a anunţat luni suspendarea testelor clinice ale unui vaccin anti-COVID-19 deoarece unul din participanţii la teste s-a îmbolnăvit, conform știrilor Digi24.
„Am oprit temporar dozarea suplimentară în toate testele noastre clinice ale unui vaccin experimental împotriva COVID-19, inclusiv toate testele din faza a treia, din cauza unei boli inexplicabile a unui participant” a anunţat într-un comunicat Johnson & Johnson.
Grupul farmaceutic a precizat că există o diferenţă între o „pauză de studiu” ca urmare a deciziei companiei şi o „oprire reglementară” instituită de o autoritate sanitară de reglementare.
În anunţ, compania şi-a reafirmat „angajament puternic faţă de siguranţă”, informând că boala participantului a fost examinată de medicii personali, precum şi de cei din partea unui consiliu independent de monitorizare a siguranţei.
Gigantul farmaceutic din SUA este una din numeroasele companii care concurează la nivel mondial pentru producerea primului vaccin anti-COVID-19.
În prezent, el se află în faza a treia a unui proces în trei faze de dezvoltare clinică în timpul căreia vaccinul este administrat la mii de participanţi şi testat pentru a se verifica eficienţa şi siguranţa sa, în timp ce o serie de alţi participanţi primesc un tratament placebo.
În luna septembrie, Johnson & Johnson a informat că înrola 60.000 de persoane de pe trei continente pentru a participa la faza a treia a studiului.