Atunci când constatăm că un lucru nu merge cum ne dorim în viața noastră – sănătatea, relațiile, timpul liber, finanțele etc., începem, mai mult sau mai puțin ghidat, un proces de vindecare/transformare. Pentru buna finalizare a acestui proces, este important să știm, să înțelegem și să acceptăm că recăderea este un aspect firesc, care face parte din procesul de vindecare sau transformare.
În același timp, cunoscutul psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), afirmă că acest fapt nu înseamnă că este obligatoriu ca toți cei care sunt într-un proces de recuperare să aibă recăderi. Însă, dacă se întâmplă, este important să știm că procesul de vindecare sau schimbare poate fi reluat. “Recăderea poate fi de durată mai lungă (reluarea obiceiului pentru câteva săptămâni, luni sau chiar ani de zile), sau de scurtă durată (o zi, un weekend).
Riscurile de a nu lua în calcul posibilitatea recăderii sunt: instalarea unor blocaje mentale, emoționale și/sau atitudinale, întârzierea vindecării/schimbării, amânarea acesteia sau chiar renunțarea la procesul necesar atingerii obiectivului propus.
Printre semnele recăderii, putem identifica: recăderea psiho-emoțională – apariția gândurilor, a stărilor sufletești și emoțiilor care fac persoana vulnerabilă la a repeta vechiul comportament sau vechea cale, de a recrea vechiul context, vechile relații etc, aspecte care au dus la problematică; teama că nu poate duce procesul schimbării până la capăt, apariția unei stări de neîncredere în schimbare sau în propriile forțe, pierderea temporară a răbdării necesare parcurgerii fiecărui pas, delăsarea în a face constant pași către obiectivul propus sau recăderea atitudinală – comportamentul propriu-zis”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Metode de a face față recăderii psihice și a micșora din ce în ce mai mult riscul apariției acesteia:
- Acceptă că te afli într-o fază de recădere și decide de a continua procesul de recuperare în ciuda acesteia;
- Menține legătura, pe toată durata procesului de vindecare/transformare, cu specialistul care te îndrumă;
- Menține legătura cu o persoană apropiată pentru a vorbi cu ea atunci când simți nevoia de a repeta ceea ce este nepotrivit;
- Fă-ți o listă cu ocupații plăcute, relaxante (un sport, un hobby etc.) care să-ți țină mintea ocupată și să-ți distragă atenția de la tentație și aplică-le.
- Rămâi cu atenția doar la ziua parcursă, evitând astfel presiunea mentală a duratei procesului.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga.
De peste 11 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.