Skip to main content

Sens TV

Ludovic Orban revine la Palatul Victoria

Ludovic Orban revine la Palatul Victoria

Premierul Ludovic Orban se întoarce la Palatul Victoria, după ce al doilea test pentru COVID-19 a ieșit negativ. Orban a intrat în izolare după ce a luat contact cu o persoană infectată în timpul unei emisiuni televizate. 

„Prim-ministrul Ludovic Orban a făcut în această dimineață al doilea test pentru COVID-19, la 10 zile după ce a intrat în contact cu un realizator tv diagnosticat pozitiv. Rezultatul testului premierului este negativ. Ca atare, prim-ministrul va fi de astăzi prezent la Palatul Victoria pentru activitățile curente”, se arată într-un comunicat al guvernului.

Premierul s-a autoizolat după ce a aflat, luni dimineața, că un moderator tv în emisiunea căruia a fost zilele trecute a fost testat pozitiv cu Covid-19. După premier, au anunțat că își fac testul și alți miniștri din Cabinet, dar și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.