Septembrie a fost cea mai caldă lună înregistrată la nivel global, potrivit serviciului meteo Copernicus. A fost cu 0,05 grade Celsius mai cald decât în septembrie anul trecut, fiind considerat precedentul record, scrie BBC.
Oamenii de știință spun că este un indiciu clar că temperaturile cresc din cauza emisiilor generate de activitățile umane.
Copernicus, cel care a consemnat recordul, este programul Uniunii Europene de observare a Pământului.
Serviciul de observare a consemnat și că în zona Siberiană temperatura continuă să fie cu mult peste medie. Aceștia au confirmat și că gheața marină arctică este la a doua cea mai mică întindere de când s-a început înregistrarea prin satelit.
Anul acesta este, de asemenea, proiectat să devină cel mai cald înregistrat în Europa, chiar dacă temperaturile se răcesc de acum înainte.
Căldura crescută la nivel global a contribuit și la incendiile din California și Australia, cât și la înregistrarea celei mai mari temperaturi la nivelul globului, 54,4 grade Celsius.
Samantha Burgess, directorul adjunct al Serviciului de Schimbări Climatice Copernicus, a declarat că nu trebuie să ne așteptăm ca aceste temperaturi să crească în fiecare an, clima și vremea fiind variabile.