Ședința CSAT va avea loc în sistem videoconferință, după ce Orban a intrat în carantină

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni, marţi, în sistem de videoconferinţă, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. Motivul- premierul Ludovic Orban încă se află în izolare, deși primul test pentru COVID a fost negativ.

Pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la analiza strategică a Apărării; Carta Albă a Apărării; planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 – 2024; riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale prognozate pentru anul viitor, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul şedinţei, care va avea loc la ora 13,00, vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale

Premierul Ludovic Orban, care este vicepreşedinte al CSAT, s-a testat pentru COVID, după ce a fost în același studio de televiziune cu o persoană bolnavă. Ulterior, Orban a anunțat că rezultatul a fost negativ. Cu toate acestea, premierul va sta în carantină până joi, când se va testa din nou.

Pe 25 septembrie, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace CSAT pe 6 octombrie, pentru a analiza problematici care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională.

Articolul precedentELCEN îi răspunde Gabrielei Firea. Compania o acuză că a dezinformat după ce a spus că Guvernul a oprit apa caldă în campanie
Articolul următorLista statelor din „zona galbenă”. Pentru cei care vin în România din aceste țări este obligatorie carantina