Muzeele Vaticanului vor fi redeschise de la 1 iunie, după aproape trei luni în care porțile acestora au fost închise pentru vizitatori, notează Agerpres.
Vizitarea muzeelor va fi posibilă doar dacă turiștii își asumă regulile de distanțare socială, poartă mască și sunt de acord să le fie luată temperatura la intrarea în muzee. Bilete trebuie rezervate online în avans, prețul standard al acestora fiind de 17 euro, cu 4 euro mai ieftin decât prețul obișnuit al unei rezervări online.
Începând cu 1 iunie va fi redeschisă şi reşedinţa pontificală de vară de la Castel Gandolfo, aflată la aproximativ 30 de kilometri sud-est de centrul Romei.
Muzeele au fost închise la data de 8 martie, într-un efort de a limita răspândirea coronavirusului care în acea perioadă se extindea violent pe teritoriul Italiei.