FCSB-Dinamo 3-2: Derby decis de arbitru

FCSB a învins Dinamo într-un derby extrem de tensionat, decis însă de prestația părtinitoare a arbitrului Radu Petrescu.

La scorul de 2-2, acesta a acordat un penalty inexistent pentru FCSB, acordănd și eliminare pentru fundașul dinamovist. Man a transformat lovitura de pedeapsă, iar Dinamo nu a mai putut reveni pe tabelă, deși se afla pe un fond de dominare a meciului.

Foștii mari arbitri Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu l-au desfințat pe Radu Petrescu, existănd chiar acuze de rea intenție în maniera sa de arbitraj.

Deși a avut mulți jucători abia reveniți după covid, FCSB a arătat un joc surprinzător de bun, însă cei care s-au aflat la cârma jocului cea mai mare parte a timpului au fost dinamoviștii, care au ratat ocazii foarte mari de a înscrie.

Suporterii dinamoviști au scris pe pagina de facebook a Peluzei „Cătălin Hîldan”: „Mesaj pentru toți arbitrii din România: o să vă vânăm ca pe animale! Arbitrați-ne corect sau muriți!”. Unul dintre admini a șters ulterior postarea. Până să dispară însă, mesajul strânsese zeci de like-uri și comentarii și fusese deja distribuit de mai mulți fani.

„Ştim foarte bine că lui Mihai Stoica îi place să provoace, toată viaţa a făcut lucrul ăsta. Din păcate, cred că lumea îl cunoaşte pe MM Stoica şi nu are rost să vorbim de un personaj care nu face niciun bine fotbalului românesc. Aş prefera să nu vorbesc de asemenea personaje şi să vorbesc de clubul Dinamo, de jucătorii mei, care au dat totul pe teren, care au meritat să câştige. Nu am câştigat pentru că nu a vrut cineva”, a declarat Cosmin Contra la conferinţa de presă organizată după derby.

 

Articolul precedentConstanța: Opt copii, ridicați sâmbătă seara din curtea unei școli, duși la secție și amendați
Articolul următorBilanț coronavirus: 1.835 de cazuri noi și 56 de decese în ultimele 24 de ore