Nu suntem cu toții „echipați” pentru a fi atleți de elită. Totuși, ce îi separă pe atleții de elită de simplii atleți?
În cercetările publicate în revista Medicine & Science in Sports & Exercise, experți de la Universitatea din Loughborough împreună cu organismul național de conducere British Athletics au studiat anatomia musculară a sprinterilor de 100 de metri, pentru a înțelege dacă dimensiunea mușchilor picioarelor diferă între bărbații normali și atleții de clasă, scrie CNN.
Utilizând un scaner RMN, cercetătorii au măsurat dimensiunea a 23 de mușchi inferiori ai corpului la 42 de bărbați. Dintre ei, cinci care erau sprinteri de elită, 26 care erau considerați sub-elită și 11 care erau sănătoși, dar neantrenați.
Cercetătorii au descoperit că sprinterii de vârf erau, în general, mai dezvoltați muscular, cu un model specific construcției lor: Cei din grupul de elită aveau mușchi „mult mai mari” decât cei ai bărbaților neantrenați și sprinterii sub-elită.
În special, mușchii care extind articulația șoldului au fost cu 32% mai mari la sportivii de elită decât la grupul sub-elită.
Cercetătorii au descoperit că, atunci cand au studiat mușchii individuali, dimensiunea gluteului maximus (unul dintre cei trei mușchi fesieri, cel mai mare dintre aceștia) al unui atlet a fost cheia vitezei sale.
„Cele mai mari diferențe dintre sprinterii de elită și sprinterii de sub-elită s-au datorat dimensiunii grupului muscular extensor al șoldului și, în special, a mușchiului gluteus maximus, care este mușchiul care conferă feselor forma sa rotundă”, spune profesorul Jonathan Folland, expert în performanță neuromusculară la Universitatea din Loughborough.
„Performanța sprinterilor depinde de multe lucruri diferite: psihologie, tehnică, nutriție. Tot felul de factori. Am constatat, însă, că gluteus maximus părea să explice 44% din variabilitate acestor factori”, a explicat expertul în performanță neuromusculară.
Echipa universității se pregătește acum pentru o cercetare similară pe sprinterii de sex feminin.
