Donald Trump va fi internat „pentru câteva zile” într-un spital militar, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Potrivit informațiilor din presa americană, internarea președintelui american este mai mult o măsură de precauție, potrivit AFP și CNN.
Trump va beneficia de un tratament experimental cu cu anticorpi de sinteză.
„În această după-amiază, preşedintele este încă obosit, dar are o moralul bun”, a declarat Sean Conley, medicul preşedintelui, într-un comunicat.
El a informat că i-a injectat preşedintelui o doză dintr-un cocteil experimental dezvoltat de laboratorul Regeneron şi care a dat rezultate preliminare încurajatoare în teste clinice pe un mic număr de pacienţi.
Trump a declarat că nu-și va întrerupe munca și va continua să lucreze din biroul său amenajat la spitalul militar.
Președintele Donald Trump și soția sa Melania au anunțat că au fost testați pozitiv la noul coronavirus și se vor autoizola. Între timp, întrebările sunt multe iar situația în Statele Unite este puțin incertă, chiar în prag de alegeri.
Ce știm
- Donald Trump și Melanie Trump au fost testați pozitiv la coronavirus. Vestea a venit după ce unul dintre cei mai înalți consilieri ai președintelui, Hope Hicks, a fost și el confirmat joi. Trump a dat vestea pe Twitter.
- În traducere, Donald Trump și soția sa au fost testați pozitiv la noul coronavirus. Ei vor începe imediat carantina și procesul ce recuperare. Trump încheie într-o notă optimistă: ”Vom trece peste toate împreună!”
- Hicks, consilier prezidențial, zburase cu președintele în aeronava prezidențială Air Force One miercuri și îl însoțise la prima dezbatere prezidențială împotriva candidatului democrat Joe Biden, marți, la Cleveland, Ohio.
- Trump a confirmat joi seara la Fox News că el și prima doamnă Melania Trump așteptau rezultatele testelor coronavirus în urma testului pozitiv al lui Hicks.
- Medicul lui Trump a confirmat că președintele și prima doamnă vor „rămâne acasă în Casa Albă în timpul convalescenței lor”. Cât durează această convalescență va depinde de cât de bolnavă este perechea.
- Chiar dacă Trump va da rezultate negative în următoarele 14 zile, aproape sigur nu va putea participa la mitinguri în trei state cheie – Wisconsin, Florida și Arizona – precum și la următoarea dezbatere prezidențială, care este programată pentru 15 octombrie.
- Orientările Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) pentru persoanele care au fost testate pozitiv prevede că ar trebui să se informeze toți contacții apropiați.
- Dacă Trump se îmbolnăvește prea rău pentru a conduce țara, vicepreședintele Mike Pence va fi pus la conducere. Dacă și Pence este incapacitat, președintele Camerei, Nancy Pelosi, ar fi cea mai probabilă persoană care va prelua.
- Pence a participat luni la un briefing al grupului de lucru însărcinat cu coronavirusul de la Casa Albă unde a fost prezent și Trump. Pence nu a participat, totuși, la dezbaterea prezidențială.
- Hicks nu este singurul angajat de la Casa Albă care a contractat virusul. Katie Miller, secretară de presă a vicepreședintelui, care este căsătorită cu consilierul lui Trump, Stephen Miller, și-a revenit după contractarea Covid-19. Unul dintre valeții personali ai lui Trump fost testat și el pozitiv la coronavirus, în luna mai.