Secția specială pentru investigarea magistraților ar putea fi desființată- este doar una dintre modificările la legile justiției propuse de ministrul Cătălin Predoiu. În proiectul discutat cu șeful statului Klaus Iohannis dar și cu premierul Ludovic Orban se mai propun: eliminarea pensionării anticipate a magistraților, alegerea membrilor CSM de către toți procurorii și judecătorii din țară, nu doar de cei de la instanțele și parchetele pe care le reprezintă. Modificările vor fi în dezbatere publică până pe 31 martie 2021.
Ministrul Justiției spune că modificările propuse țin cont de recomandările venite prin MCV, recomandările comisiei GRECO și ale Comisiei de la Veneția. Predoiu mai spune că modificările aduc claritate legilor actuale sau, unde e cazul, propun o abordare nouă.
„Trebuie să ne găsim un drum mult mai limpede, în alte locuri trebuie să o luăm de la capăt. Invităm la o dezbatere serioasă, metodică, până ajungem la un acord”, a declarat Predoiu.
Principalele modificări propuse pentru legile justiției:
– CSM are atribuții omogene și unitare, echilibru între plen și secții – am introdus recomandările MCV și Greco, dar și jurisprudența CEDO
– am transpus deciziile CCR privind admiterea în magistratură și absolvirea Institutului Național al Magistraturii
– întărirea rolului CSM în desfășurarea concursurilor și examenelor prin INM
– Selecție profesionala a magistraților, doar prin concurs
– Eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraților, suspendată în prezent
– Micșorarea vechimii pt procurorii șefi și pentru angajarea la DNA
– Introducerea în lege a procedurilor de numire a procurorilor șefi
– Președintele are obligația de a motiva refuzarea unui procuror șef
– Un procuror șef al posibilitatea de a ataca în justiție un eventual decret de revocare (ca urmare a condamnării CEDO în cazul Kovesi )
– Dublă specializare pentru judecătorii cu funcție la ICCJ
– Mandatele de conducere în sistemul judiciar – crescute de la 3 la 4 ani
– O soluție a procurorului poate fi infirmată doar pe motive de nelegalitate, nu și netemeinicie (cum a introdus PSD)
– Membrii CSM vor fi aleși de toți judecătorii și procurorii, nu doar de cei de la instanțele și parchetele pe care le reprezintă în funcție de grad
– Ministrul Justiției, procurorul general, președintele ICCJ recapata posibilitatea de a sesiza inspecția judiciar
Discursul integral al ministrului Justiției Cătălin Predoiu este de găsit aici.
Propuneri de modificare a Legilor Justitiei – Conferinta de presa 30.09.2020
Propuneri de modificare a Legilor Justitiei – Conferinta de presa 30.09.2020
Publicată de Ministerul Justiției pe Miercuri, 30 septembrie 2020