Gazetarul a declarat la Digi24 faptul că Donald Trump nu poartă mască pentru a „nu-și știrbi imaginea de putere”. Acesta îl compară pe Trump cu politicienii din România care au venit la tribuna Parlamentului nepurtând măști de protecție.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu critică comportamentul lui Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, care a refuzat să poarte mască la o ședința a Consiliului Județean.
Jurnalistul povestește că atunci când a mers la magazin, paznic nu i-a luat temperatura pe motivul că este o personalitate și el „nu are nimic”. El adaugă că cei care nu respectă măsurile impuse, se ghidează după informații neverificate: „În fiecare astfel de om apare o dorință de a-și satisface ascultătorul”.
Cristian Tudor Popescu: „Pentru unii oameni, este iremediabil și nu le mai putem schimba convingerile”, a declarat acesta cu privire la cei care cred că termometrele digitale le fură informații confidențiale.
Cu referință la documentul trimis de Mitropolia Moldovei în care aceștia cereau Guvernului să ia decizii cu privire la așa-zisele cipuri care s-ar putea implanta celor care își fac vaccinul anti coronavirus, CTP consideră că acest lucru este imposibil. El adaugă că acest vaccin se face intravenos sau intramuscular, nicidecum în interiorului creierului uman.
CTP: „Bill Gates deja a manipulat oamenii, dar în alt context. Produsele lui au fost cumpărate de sute de milioane de oameni.”