Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri dimineață două coduri, unul portocaliu și unul galben, de instabilitate atmosferică, care expiră în 27 septembrie. Toată țara este vizată de cele două coduri de ploi abundente.
Codul galben
În intervalul 25 septembrie, ora 23:00 – 27 septembrie, ora 06:00 va ploua în toate regiunile țării, iar cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud și la munte, iar seara și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a țării.
Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.
Vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 45 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100 – 110 km/h.
În Moldova, Muntenia și Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60 – 80 km/h.
De menționat este și că vremea se va răci, sâmbătă, mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest.
Codul portocaliu
În intervalul 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00 se vor semnala ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată.
În zona de munte, precum și în Maramureș, Transilvania și local în Oltenia, Muntenia și Moldova, va ploua abundent și vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină și frecvente descărcări electrice).
Cantitățile de apă vor depăși 50 – 60 l/mp și izolat 70 – 90 l/mp.