FOTOGALERIE Catacombele din Brașov, o istorie care pleacă din Evul Mediu / Între legendă și realitate

Multe dintre tunelurile de sub Brașov au fost construite cu sute de ani în urmă.
Unele tuneluri datează chiar și din Evul Mediu. Există mai multe legende urbane, unele cu un sâmbure de adevăr, conform cărora tunelurile conectau principalele zone din centrul orașului, cum ar fi clădirea primăriei și Biserica Neagră. Dar cât este legendă și cât realitate?

Puțină istorie înainte de toate

Multe dintre tunelurile de sub Brașov au fost construite cu sute de ani în urmă.

Unele tuneluri datează chiar și din Evul Mediu și multe legende urbane, unele cu un sâmbure de adevăr, susțin chiar că tunelurile conectau principalele zone din centrul orașului, cum ar fi clădirea primăriei și Biserica Neagră.

Mulți locuitori din zonă au confirmat informațiile de-a lungul timpului, descoperind că beciurile lor se continuă cu galerii impresionante sub Brașov.

Se pare că unele tuneluri ar putea ajunge chiar până în comuna Cristian.

O parte din catacombele Brașovului au fost transformate în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial în adăposturi anti-aeriene pentru cetățenii din centrul orașului.

În istoria recentă, catacombele deveniseră ”casă” pentru ”oamenii străzii”. Aceștia trăiau înconjurați de gunoaie și făceau chiar și focul în tuneluri pentru a se încălzi.

Într-o stare deplorabilă

Catacombele Brașovului se aflau de mulți ani în paragină. Pozele din 2015-2017 stau martore pentru a ilustra cât de deplorabil ajunseseră aceste tuneluri săpate chiar sub zona unde se află Turnul Alb din Brașov, pe strada După Ziduri.

Catacombele în 2015 (sursa foto: catacombelebrasovului.wordpress.com)

Mai mulți iubitori ai orașului au înființat chiar și un site, unde au prezentat informații despre aceste tuneluri. În anul 2014, un grup de voluntari au ecologizat zona și au scos nu mai puțin de 30 de saci mari de gunoi din catacombe, dar nu a fost destul.

Tot în același an s-a vorbit chiar de un tunel rutier pe sub zona După Ziduri, proiect ce a fost dezbătut public, dar nu s-a concretizat.

Deschise în ceasul al-12-lea

Câțiva ani mai târziu și iată că lucrările la proiectul catacombelor Brașovului s-au finalizat. La începutul lunii septembrie a acestui an, chiar primarul George Scripcaru a prezentat presei zona din catacombele Brașovului care se poate vizita.

Harta catacombelor (sursa foto: Punct.News)

În realitate, catacombele nu au nimic spectaculos. Sunt tuneluri săpate în stâncă pe care sunt trase de la un capăt la celălalt lumini și atât. O zonă mică se poate vizita la acest moment.

Intrarea în catacombe văzută din interiorul lor (sursa foto: Punct.News)

Primarul George Scripcaru a declarat atunci când a prezentat proiectul că aceste catacombe „fac parte din istoria Brașovului” și sunt „încă un lucru interesant pentru viața și trecutul Brașovului.”

Catacombele Brașovului goale (sursa foto: Punct.News)

În interiorul catacombelor nu există însă nicio atracție turistică. Pereții mânjiți de graffiti par a fi singurul lucru interesant aici. În tuneluri nu se află nici măcar o informație sau prezentare despre aceste catacombe. Singura sursă de informație este reprezentată de pliante puse la dispoziție la intrare. La început de program, nici măcar nu mai erau pliante în limba română.

Catacombele mai prezintă încă urme de graffiti (sursa foto: Punct.News)

Exemplul altora

Să nu uităm că astfel de catacombe se găsesc în multe alte orașe europene. Un exemplu este Paris, unde catacombele servesc drept mormânt pentru aproximativ 6 milioane de suflete. Acolo, catacombele sunt mult mai bine organizate și atrag anual sute de mii de vizitatori.

catacombe, paris
Catacombele din Paris (sursa foto: Pixabay)

Revenind la Brașov, igienizarea catacombelor este un lucru ce aduce un plus orașului, mai ales că turiștii vedeau cu ușurință murdăria dacă mergeau pe aleea După Ziduri.

Catacombele Brașovului (sursa foto: Punct.News)

Poate că înăuntru, ar trebui montate panouri interactive sau chiar organizat un mic muzeu cu exponate pentru a face vizita mult mai interesantă decât este acum. În Nürnberg, de exemplu, există și un muzeu în interiorul tunelurilor orașului.

Locul prin care o galerie se continuă cu o alta (sursa foto: Punct.News)

Dacă vreți să le vizitați, totuși, catacombele vă așteaptă pentru a vă spune cum au reușit să țină în siguranță brașovenii în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.

Ieșirea din Catacombele Brașovului (sursa foto: Punct.News)
Articolul precedentGest savuros al antrenorului Jose Mourinho: „Poarta este prea mică!”
Articolul următorANM: Cod portocaliu și galben de ploi în toata țara, în acest week-end