Foarte mulți profesori spun că nu vor să utilizeze platformele pe care le-ar fi colectate ilegal date cu caracter personal. Iar cei care predau online au numeroase probleme tehnice.
Cornelia Popa, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, spune că sunt mai multe motive pentru care profesorii nu vor să predea online.
„Fie nu au dotările tehnice necesare, fie unii s-au confruntat cu situații ciudate în ultima parte a anului școlar trecut, în care unii elevi au dat linkurile altor colegi, care au intrat și au deranjat ora, au fost jigniți profesorii, imaginile au fost puse pe Facebook. Situațiile s-au repetat, iar Ministerul Educației nu a făcut nimic, legislația practic nu susține acuratețea unei lecții, cum participă elevii, ce obligații au și ce se întâmplă dacă nu-și respectă aceste obligații”, a spus ea.
„Alți colegi spun că, deși au acces la internet, copiii de acasă nu receptează mesajul, nu se aude prin mască și nu reușesc să lucreze simultan și cu elevii din clasă și cu cei de acasă și atunci caută soluții. Și desigur, mulți țin la faptul că nu și-au dat acordul pentru difuzarea imaginii”, a adăugat ea.
Menționăm că toate aceasta se întămplă în condițiile în care aproximativ 4.600 de școli din România fac școala inclusiv online.
Mai există și problema unui număr foarte mare de inspectori școlari implicați în campania electorală.