ANALIZĂ De ce miza pentru Curtea Supremă a SUA este imensă: Abordarea privind avortul, armele sau LGTB s-ar putea schimba

În ciuda indignării democraților, Donald Trump va prezenta sâmbătă un candidat care să o succeadă pe progresista Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă, cu o majoritate consolidată în Senat care să voteze confirmarea numirii fără a aștepta rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, potrivit AFP.

Președintele Trump susține însă că este obligat de Constituție să facă nominalizarea.

”Ca să nu se înfurie mulțimea, vă spun că va fi femeie. (…) Luăm în calcul cinci juriști incredibili…femei extraordinare din toate punctele de vedere. Adică, sincer, ar putea fi oricare dintre ele, iar anunțul va fi făcut vineri sau sâmbătă”, a spus Trump, la mitingul electoral din Ohaio, potrivit BBC News și The Guardian.

Democrații sunt revoltați, susținând că ar trebui să se aștepte alegerile din 3 noiembrie înainte de orice vot, deoarece nu e normal ca un președinte și un Parlament la final de mandat să numească un judecător pe viață la Curte. Chiar și dacă fostul vicepreședinte al lui Barack Obama câștigă, acesta a declarat că va aștepta până când va prelua funcția în ianuarie 2021.

Miza orientării ideologice a celor 9 judecători ai Curții Supreme este una mare având în vedere rolul decisiv pe care îl joacă în privința legilor. Dacă Senatul, cu majoritate republicană, își confirmă candidatul, președintele va fi plasat trei judecători, numiți pe viață, în templul dreptului american.

Suficient să ancoreze tabăra conservatoare timp de decenii în această instituție care reglementează, în Statele Unite, principalele probleme ale societății, precum avortul, dreptul de a purta arme sau drepturile homosexualilor.

Moartea de vineri, la vârsta de 87 de ani, a Ruth Bader Ginsburg, o icoană feministă a stângii americane, a zguduit campania electorală, dominată până acum de pandemia Covid-19 care a ucis 200.000 în Statele Unite.

Rămânând în urmă în sondaje, Donald Trump ar putea, odată cu bătălia pentru controlul Curții Supreme, să își mobilizeze din nou electoratul.

În 2016, mulți alegători evanghelici sceptici față de miliardarul divorțat de două ori au fost convinși să-l voteze prin promisiunea sa de a numi judecători conservatori.

Care sunt variantele de judecători

Judecătoarea Amy Coney Barrett, prezentată ca una dintre variante pentru a o înlocui pe Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă a Statelor Unite, este foarte apreciată de conservatori datorită valorilor sale religioase tradiționale care, potrivit criticilor săi, îi orientează interpretarea legii, relatează AFP. Ea a spus, într-un articol din 2013 din revista Notre Dame, că ”viața începe odată cu conceperea”, potrivit BBC.

 

La 48 de ani, profilul ei este în contradicție cu foarte feminista și progresista „RBG” și îi divizează pe americani.

O catolică practicantă, mamă a șapte copii, inclusiv a doi copii adoptați din Haiti și a unei tinere cu sindrom Down, Amy Coney Barrett, se opune, prin convingere personală, avortului.

La Curtea Federală de Apel din Chicago, ea a luat în special poziții favorabile armelor de foc și împotriva migranților, femeilor care solicită avorturi și a legii privind asigurările de sănătate Obamacare pe care republicanii vor să o dezmembreze.

Pe lângă Barrett, Trump a menționat ca posibilă candidată și pe Barbara Lagoa, o cubano-americană născută la Miami. A fost primul judecător hispanic la Curtea Supremă din Florida. Dacă va fi nominalizată și apoi confirmată de Senat, ar deveni al doilea judecător hispanic de la Curtea Supremă, după Sonia Sotomayor, nominalizată de Obama, potrivit
BBC.

În vârstă de 53 de ani, s-a alăturat luna aceasta majorității pentru a menține o lege care cere oamenilor care au avut condamnări să plătească cheltuieli de judecată excepționale.
Lagoa a absolvit Columbia Law School, ca Ginsburg, iar ulterior a devenit procuror federal. Peste 10 ani a fost judecător la Curtea de Apel din Florida.

Articolul precedentGrecia reia dialogul cu Turcia pentru prima dată din 2016
Articolul următor80.000 de muncitori mor de cancer profesional anual / Ce măsuri propune UE