O companie românească se pregătește să intre pe bursa americană

UiPath Inc a inițiat discuții pentru angajarea băncilor de investiții în timp ce se pregătește pentru oferta publică inițială care ar putea evalua compania specializată în soft-ware-uri automatizate la peste 15 miliarde de dolari. Compania a fost fondată în 2005 în România de foștii executivi Microsoft, Daniel Dines și Marius Tircă, scrie Reuters.

Compania cu ”rădăcini” românești UiPath se pregătește să devină publică în 2021, pas decisiv în listarea la bursa americană.

Compania generează în prezent peste 400 de milioane de dolari venituri anuale. UiPath a refuzat să comenteze noile informații apărute.

UiPath ajută companiile să automatizeze sarcini repetitive și de rutină în domenii precum contabilitatea, resursele umane și tehnologia informației. A fost fondată în 2005 în România de fostul executiv Microsoft Daniel Dines și Marius Tircă.

Compania UiPath a beneficiat de trecerea la munca la distanță în timpul pandemiei, ceea ce a determinat companiile să își intensifice căutarea de soluții automate, ajutând mult dezvoltarea companiei românești.

Oferta publică inițială a UiPath ar face din aceasta cea mai recentă companie de software din SUA care va fi publică.

Compania de depozite de date Snowflake Inc SNOW.N a strâns peste 3 miliarde de dolari săptămâna trecută în cea mai mare ofertă publică a anului, în timp ce Unity Software a strâns 1,3 miliarde dolari într-o ofertă publică mărită.

Alte debuturi cu profil înalt sunt programate înaint de sfârșitul anului, precum Palantir Technologies, Airbnb, Asana și DoorDash, toate pregătite să devină publice în următoarele săptămâni.

UiPath a fost numit inițial DeskOver, înainte de a fi redenumit UiPath în 2015, iar sediul său a fost mutat la New York în 2017.

UiPath a strâns până acum fonduri de peste 1 miliard de dolari de la investitori de capital de risc precum Accel, Sequoia Capital, Coatue Management și CapitalG și a fost evaluată la 10,2 miliarde de dolari după ultima sa rundă de finanțare la începutul acestui an.

UiPath concurează împotriva celor de la SoftBank-backed Automation Anywhere și Blue Prism, cu sediul în Regatul Unit.

 

Articolul precedentParlamentul a aprobat majorarea pensiilor cu 40% și majorarea salariilor profesorilor din acest an, cât și mai mulți bani pentru administrație
Articolul următorEveniment aviatic straniu în Slovacia: Aparat de mici dimensiuni prăbușit, găsit fără pasager sau pilot