Victima nici nu a avut timp să reacționeze până să fie legată și amenințată cu arma. Tâlharii, care cel mai probabil au acționat la pont, i-au cerut omului codul seifului, iar de acolo au furat 7.000 de lei și cinci ceasuri.
Polițiștii i-au prins, trei luni mai târziu, și i-au reținut pentru tâlhărie calificată.
Pistoalele pe care le-au folosit sunt neletale, dar cu ele au reușit să își sperie de moarte victima.
Potrivit unui comunicat al poliției, „activităţile s-au desfăşurat într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Cercetările s-au declanşat după ce, la data de 29 iunie, o persoană ar fi pătruns fără drept într-un apartament din sectorul 2, profitând de faptul că uşa era neasigurată. Totodată, o altă persoană ar fi pătruns concomitent în locuinţă coborând în rapel pe o frânghie fixată pe acoperişul blocului. Cele două persoane ar fi imobilizat pe un bărbat care locuia în respectivul apartament, după ce ar fi pretins că sunt poliţişti. Cei doi ar fi sustras ulterior bunuri şi bani cauzând un prejudiciu estimat la suma de 13.000 de lei”, se precizează în comunicat.
Oamenii legii informează că în urma probatoriului administrat, faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore şi a fost sesizată unitatea de parchet competentă în vederea propunerii de luare a măsurii arestului preventiv.