Un pasager a folosit un șarpe viu pe post de mască într-un autobuz din Marea Britanie

Un pasager al unui autobuz din Marea Britanie a fost pozat cu un șarpe de mari dimensiuni înfășurat în jurul capului pe post de mască. Ca urmare, oficialii de transport din Marea Britanie au avertizat navetiștii să nu folosească reptile pe post de mască, scrie CNN

Bărbatul a fost remarcat în timpul călătoriei sale cu autobuzul spre Manchester, Anglia, luni, când a fost văzut cu un șarpe de mari dimensiuni în jurul gâtului și gurii.

O călătoare care a asistat la incident a declarat pentru Manchester Evening News că a crezut inițial că șarpele era „o mască mai specială” până când ”masca” a început să se strecoare în jurul balustradelor.

Purtarea măștii care acoperă toată fața este obligatorie în toate mijloacele de transport în comun ale Marii Britanii, cu excepția celor care sunt scutiți din motive de vârstă, sănătate sau handicap.

Fotografiile incidentului publicate online arată că bărbatul neidentificat nu purta o mască sub șarpele maro care era încolăcit în jurul feței.

Un purtător de cuvânt al Transportului din zona ”Greater Manchester” a declarat pentru CNN că se așteaptă ca pasagerii să urmeze îndrumările guvernamentale cu privire la purtarea măștii în transportul public în timpul pandemiei coronavirusului, cu excepția cazului în care sunt scutiți.

„Aceasta nu trebuie să fie o mască chirurgicală. Pasagerii își pot face propriile lor măști sau pot purta ceva potrivit, cum ar fi eșarfă sau bandană”, a declarat reprezentantul într-un comunicat.

„Deși există un grad mic de interpretare care poate fi aplicat la acest lucru, nu credem că se extinde la utilizarea pielii de șarpe, mai ales atunci când șarpele încă trăiește.”

Articolul precedentLudovic Orban, reacție nervoasă după modificarea bugetului în Parlament: Ăștia sunt demenți! Au băgat România în faliment!
Articolul următorVIDEO Orban în dialog cu o persoană cu handicap: Ce viteză prinde căruciorul?