Grecia reorganizează armata și cumpără armament. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat că va începe un program „important” în acest sens. Anunțul său vine în contextul în care Turcia și Grecia își dispută zăcăminte de hidrocarburi din Mediterana orientală- scrie France Presse citată de Agerpres.
Prim-ministrul spune că Grecia va cumpăra 18 avioane de vânătoare de fabricaţie franceză Rafale, precum şi fregate şi elicoptere, să recruteze 15.000 de soldaţi suplimentar şi să finanţeze mai substanţial industria sa de apărare.
„A venit ora să ne întărim forţele armate. Este vorba despre un program important care va forma un scut naţional”, a declarat premierul într-un discurs la Salonic, în nordul Greciei. El a adăugat că acest program ar urma să permită crearea a mii de locuri de muncă.
Turcia şi Grecia, ambele membre ale NATO, îşi dispută zăcăminte de hidrocarburi în Mediterana orientală, într-o zonă pe care Atena o consideră ca fiind sub suveranitatea sa.
Tensiunea între cele două ţări a crescut când Turcia a trimis la 10 august o navă de prospecţiune seismică, însoţită de nave de război în apele revendicate de Grecia, ceea ce a determinat Atena să lanseze manevre navale.