Avocații a celor patru foști ofițeri din Minneapolis acuzați de uciderea lui George Floyd spun că fiecare ar trebui să primească propriul proces, în timp ce ofițerii se acuză unul pe celălalt, potrivit The Guardian.
Foștii ofițeri s-au prezentat vineri în instanță pentru o audiere pe mai multe probleme, inclusiv cererea acuzării de a organiza un proces comun. Alte aspecte au inclus cereri ale apărării pentru mutarea procesului de la Minneapolis, pentru menținerea anonimatului juraților.
Procurorii spun că ofițerii ar trebui judecați împreună, deoarece natura acuzațiilor și a dovezilor este similară și „este imposibil să se evalueze comportamentul fiecărui inculpat”.
Înainte pledoariilor, câteva zeci de protestatari s-au reunit în fața tribunalului, scandând: „Fără dreptate, fără pace”.
Judecătorul Peter Cahil nu a rezolvat rezolvat toate doleanțele apărării, dar a căzut de comun acord cu aceștia că unul dintre procurori trebuie retras din caz.
Floyd, care era încătușat, a murit pe 25 mai după ce Derek Chauvin, ofițer de poliție, și-a apăsat genunchiul pe gâtul său timp de aproape nouă minute. Floyd a reușit să spună că nu poate respira și a pledat pentru milă în timp ce privitorii l-au rugat pe ofițer să se oprească.
Chauvin este acuzat de crimă de gradul II, crimă de gradul III și omor. Thomas Lane, J Kueng și Tou Thao, toți fiind ofițeri și asistând la sufocare lui Floyd, sunt acuzați de asistență și instigare la crimă de gradul II și de asistență și instigare la omor.
Chauvin, aflat în custodia statului, și-a făcut prima apariție în sala de judecată, după ce a participat la audierile anterioare prin videoconferință. Acesta n-a fost încătușat.
Principalul vinovat nu a făcut contact vizual cu niciunul dintre ceilalți ofițeri, în timp ce doi dintre aceștia s-au uitat la Chauvin.
Avocații pentru Lane și Kueng au susținut că clienții lor erau ofițeri noi și au l-au urmat pe Chauvin. Avocatul lui Thao, Bob Paule, a declarat că rolul clientului său era „absolut distinct”, deoarece se afla sub controlul mulțimii, asigurând scena, în timp ce ceilalți trei îl rețineau pe Floyd.
Avocatul lui Chauvin, Eric Nelson că Lane și Kueng, ofițerii care au răspuns la apelul inițial al unui proprietar de magazin care bănuia că Floyd încearcă să folosească bani falsificați, au inițiat contactul cu Floyd înainte de sosirea Chauvin și Thao. Chauvin credea că Floyd ora drogat fentanil și deci, era periculos.
Citește și:
Ucigașul lui George Floyd acuzat și de declarare de venituri false