Industria Iutei, celebra fabrică de pe strada Veseliei, din București, este rasă de pe fața pământului zilele acestea. Utilajele demolează de zor una din ultimele întreprinderi bucureștene, rămasă ca un vestigiu al epocii în care România cunoscuse, ce e drept, în mod forțat, maxima sa dezvoltare industrială. Întreprinderea avea 92 de ani și a constituit locul de muncă a mii și mii de bucureștence care, până în 1989, dar și ulterior într-o proporție mai mică, au lăsat câte ceva din sufletul lor acolo.
Situat în zona Trafic Greu – Ferentari, ansamblul industrial întins pe mai mult de 27.500 metri pătrați a fost vândut de acționariat, în anul 2017, companiei românești Dedeman, deținută de frații Adrian și Dragoș Pavăl, în schimbul a 6 milioane de euro. O parte din bani
vor fi utilizați la relocarea și continuarea producției, după cum nota la acel moment Profit.ro. Cu un an înainte, acționarii respinseseră aceeași propunere venită din partea retailerul de materiale de construcții. De asemenea, în perioada boom-ului imobiliar, în 2008, a existat o tentativă de vânzare a ansamblului în schimbul a peste 45 milioane euro. Acționarii nu au acceptat la acea vreme, regretând ulterior, conform birouinfo.ro.
Fabrica Industria Iutei a fost înființată în 1928, fiind cel mai important producător de sfoară, țesături de saci, covoare și preșuri confecționate din iută, integral sau în amestec cu in și cânepă. În 1995, întreprinderea a fost privatizată prin controversata metodă MEBO. În prezent, firma este deținută de un număr de persoane fizice. În 2015, profitul net al societății fusese de 272.075 lei, pentru ca în 2017 să declare un maxim de 23.135.243 lei, iar în 2018 și 2019 să înregistreze valori negative.
1945. Pe prima pagină a ziarelor. Ciocniri la Industria Iutei între comuniști, țărăniști și legionari
Fabrica Industria Iutei apărea pe prima pagină a ziarului comunist România Liberă în ziua de vineri 2 martie 1945. Articolul prezenta incidentele petrecute în întreprindere cu o zi în urmă.
Totul se petrecuse într-un context extrem de agitat politic. România era sub ocupația armatei sovietice, iar agenții Moscovei, organizați în cadrul Partidului Comunist, generau agitații de stradă și manifestații agresive. Scopul lor era destabilizarea politică și înlăturarea primului ministru anticomunist, generalul Nicolae Rădescu, care avea să fie înlocuit cu un guvern comunist, la 6 martie 1945, la presiunile Uniunii Sovietice. În această perspectivă, comuniștii încercau să creeze o atmosferă revoluționară, preluând prin forță primăriile, prefecturile și conducerea întreprinderilor industriale.
În stilul caracteristic propagandei comuniste, ziarele de stânga din acele zile abundă de știri care prezintă rezistența opusă de muncitorii și funcționarii anticomuniști drept acte de violență comise de legionari și țărăniști. La uzinele Malaxa, în schimburile de focuri căzuseră câțiva muncitori, iar pe 24 februarie, în Piața Palatului Regal, agenții NKVD trăseseră în muncitorii adunați, pentru a arunca apoi vina pe Armată, insinuând că aceasta ar fi tras la ordinul premierului Rădescu. Motiv pentru ca acesta să fie demis și înlocuit cu comunistul Petru Groza.
Astfel, în România liberă din 2 februarie 1945, sub titlul “Oamenii lui Maniu continua provocările. Ce s-a întâmplat la Industria Iutei”, se arată cum cei 450 de muncitori ai fabricii de pe strada Doina (perpendiculară pe Veseliei) ar fi schimbat vechea conducere, acuzată de sabotarea producției (procedeu propagandistic comunist; de fapt, conducerea fusese schimbată prin forță). Evident, samavolnicia generase o reacție din partea anticomuniștilor, care mobilizaseră oamenii li organizaseră noi alegeri. Comuniștii de la România Liberă prezintă acest lucru într-un mod deformat, insinuând că ar fi fost folosiți bătăuși aduși de pe maidane și că muncitorii ar fi fost scoși la bodega de peste drum (La Clepcea), unde fuseseră amețiți și puși să voteze conducerea agreată de țărăniști. Se afirmă că organizatorii ar fi scandat lozinci favorabile lui Iuliu Maniu, dar și slogane legionare. Sunt indicați și câțiva dintre inițiatorii acestei reacții de rezistență la ofensiva comunistă: national-țărănistul Stoenescu și legionarii Răducu și Ștefan Niculae, coordonați de un anume Petre Lungu, responsabil țărănist al Circumscripției 29. Bineînțeles, pe seama anticomuniștilor sunt puse samavolnicii precum bătaia adminstrată unor muncitoare și terorizarea salariaților (procedeu folosit permanent de propaganda comunistă, inclusiv împotriva partizanilor din munți). În ziua următoare, la Industria Iutei ar fi descins delegații sindicatelor comuniste, care ar fi fost respinși de țărăniști și legionar înarmați. Finalul este și el confecționat. În happy-end-ul comunist, muncitorii ar fi intervenit și ar fi dezarmat pe anticomuniști, hotărând apoi reluarea producției, în sunetele prelungi ale sirenelor fabricii.
