Istoria este plină de momente, fapte și oameni de un eroism fabulos. Un loc special în rândul acestora îl are cu siguranță căpitanul polonez Witold Pilecki. Curajul, patriotismul, determinarea, dar și faptul că acțiunile sale uimitoare nu se bucură de recunoașterea de care cu siguranță merită, m-au făcut să scriu aceste rânduri, ca un umil omagiu adus celui denumit “cel mai viteaz dintre viteji”.
Pilecki s-a născut în anul 1901, în orașul Olonets, aflat astăzi pe teritoriul Rusiei. Provenea dintr-o familie aparținând nobilimii poloneze. Bunicul său participase în mod activ la mișcarea poloneză de secesiune față de Rusia, patriotismul fiind, se pare o trăsătură genetică în familia Pilecki. Ulterior, familia s-a relocat la Vilnius. Aici, Witold Pilecki a aderat la una din filialele Asociaţiei Cercetaşilor Polonezi (ZHP – Związek Harcerstwa Polskiego), organizaţie clandestină înfiinţată între 1910-1918. Practic, Cercetașii erau o organizație paramilitară care sprijinea mișcarea albă contra bolșevicilor.
Pilecki va participa la războiul polono – rus, care va consfinti reapariția Poloniei pe hartă și independența ei, după o lungă perioada de timp.
După război, va fi trecut în rezervă, urmând pentru o scurtă perioada cursurile Universității din Poznan. În ceea ce privește cariera militară, va deveni sublocotenent de cavalerie, după ce va urma cursuri de ofițer, în anul 1926. În anul 1932 se va căsători cu Maria Pilecka, cu care va avea de-a lungul timpului doi copii.
În preajma izbucnirii celui de-al doilea război mondial, Pilecki era comandantul unui pluton de cavalerie. Va participa la lupte grele contra germanilor, unitatea sa suferind pierderi însemnate. Ulterior, va fi transferat ca adjunct la comandă al unei divizii de infanterie, unde se distinge prin fapte de arme deosebite.
Însă, armata poloneză se va prăbuși rapid în fața atacului combinat al forțelor germane, dinspre vest și rusești , dinspre est. În câteva săptămâni, după căderea Varșoviei, Polonia va capitula.
După înfrângerea țării sale, Pilecki va intra în rezistență, infiintând, alături de fostul sau comandant din timpul războiului, maiorul Wlodarkiewicz, Armata Poloneză Secretă (ȚAP). În această perioada, el va lucra ca director al unui magazin de cosmetice, pentr a-și asigura acoperirea.
În rândurile rezistenței poloneze au existat o serie de disensiuni legate de direcția în care lupta ar trebui să se îndrepte, dar mai ales legate de problema semită. Wlodarkiewicz dorea o viitoare Polonie exclusiv catolică, în care minoritatea evreiască (extrem de numeroasă), nu ar fi avut loc. Pilecki, pe de altă parte , era de părere că evreii trebuie să aibă drepturi egale, și nu dorea să aibă nimic de-a face cu o eventuală orientare colaboraționistă spre care Wlodarkiewicz, inevitabil se îndrepta.
În cele din urmă, Pilecki a avut câștig de cauza, însă a fost desemnat să se infiltreze în lagărul de la Auschwitz, pentru a organiza rezistența în rândul prizonierilor și a afla exact ce se petrece acolo. La acel moment, nu se cunoșteau acțiunile de amploare ale germanilor împotriva evreilor. De altfel, decizia Soluției Finale nu fusese încă luată. Deși nu a primit un ordin direct să meargă la Auschwitz, Wlodarkiewicz făcând clar acest lucru, Pilecki a aceeptat fără rezerve să se ofere voluntar.
Superiorii săi îi vor asigura documentele necsare unei noi identități, astfel că, în luna septembrie 1940, se va lăsa arestat în Varșovia, ajungând în lagărul de la Auschwitz după câteva zile. Aici îi va fi atribuit numărul de prizonier 4859.
În interiorul lagărului, a creat o structură de rezistenţă și informaţii numită Organizaţia Militară Secretă. Principalele obiective erau transmiterea de informaţii în afară şi organizarea unei revolte. Odată infiltrat, Pilecki a aflat repede că unul dintre principalele moduri prin care prizonierii erau torturați era prin porțiile de mâncare. Acestea erau calculate în așa fel încât oamenii să supraviețuiască pentru șase săptămâni.
Prizonierii polonezi erau uneori însărcinați să ducă în oraș, la spălat, hainele paznicilor. Acesta a fost mijlocul prin care Pilecki transmitea mesaje rezistenței. În lagăr, el va organiza rezistența printre prizonieri, plănuind o revoltă, sperând la un atac simultan din exterior. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Situația descrisă de acesta, prin mesaje, era una înspăimântătoare, Pilecki vorbind despre genocid, descriind crematoriile și modul de exterminare al prizonierilor. Inițial, informațiile sale nu au fost crezute, fiind considerate exagerări grosolane. Informațiile sale ajungeau direct la guvernul polonez, aflat în exil, la Londra.
În aprilie 1943, Pilecki va evada, împreună cu doi alți prizonieri. Dând dovadă de un eroism ieșit din comun, el nu a organizat evadarea decât în momentul în care Crucea Roșie a început să se intereseze de lagărele germane. În alte condiții, gardienii executau un mare număr de deținuți, pentru fiecare prizonier evadat, ca represalii.
Este momentul în care va redacta celebrul document cunoscut sub numele de Raportul Witold. Cuprinzând în jur de o sută de pagini, documentul a reprezentat principala sursă de informații a aliaților asupra lagărelor de concentrare naziste. Guvernul aflat în exil, precum și rezistența poloneză au făcut solicitări către aliați pentru a bombarda căile ferate care duceau prizonieri în lagăr, și chiar crematoriile. Aliații, în frunte cu Marea Britanie, au refuzat să le dea curs pretextând că aceste acțiuni nu erau îndeajuns de sus pe lista de priorități…
Aflat în libertate, Pilecki va merge la Varșovia, unde va participa în continuare la acțiuni clandestine. Fiind un vizionar, acesta a intuit pericolul rusesc (istoria i-a dat dreptate), și se va înscrie într-o organizație secretă anti comunistă din interiorul Armatei Naționale (numele dat rezistenței poloneze).
La începutul lunii august a anunului 1944 se declanșează insurecția din Varșovia. Armata Națională, alături de civili reușesc să înfrângă în prima faza, rezistență garnizoanei germane. Bineînțeles, un patriot ca Pilecki nu avea cum să rateze ocazia de a lupta pentru țara sa. Extrem de modest din fire, el a luptat inițial ca simplu soldat, abia ulterior, după ce foarte mulți ofițeri au fost uciși, dezvăluindu-și identitatea superiorilor. Și-a luat numele de război (după modelul cavalerilor medievali), Căpitan Roman. Faptele sale de arme i-au adus supranumele de “cel mai viteaz dintre viteji”.
Deși inițial Armata Națională a anihilat garnizoana de ocupație, germanii au trimis intariri, inclusiv divizia SS Dirlewanger, faimoasă pentru ororile săvârșite contra populației civile din Ucraina și Belarus. Între timp, trupele rusești ajunseseră pe malul Vistulei, chiar lângă Varșovia, însă nu au intervenit, Stalin preferând ca sovieticii să fie cei care eliberează orașul, scăpând în acest fel de orice rezistență poloneză. Ca atare, rămasă fără provizii și copleșită de superioritatea în oameni și material a germanilor, rezistența poloneză a fost învinsă, fiind nevoită să capituleze. Unitatea lui Pilecki a fost printre ultimele care s-au predat, sperând până la sfârșit că rușii vor interveni.
Pilecki este din nou luat prizonier și trimis într-un lagăr de prizonieri din Bavaria, de unde ulterior a fost eliberat de trupele americane la sfârșitul lui aprilie 1945.
Imediat, i se da o sarcina de ofițer de informații, pe lângă generalul Anders, comandantul Armatei Poloneze Libere, corp care, după ocupația țării, a continuat lupta alături de aliați în nordul Africii, Italia și pe frontul de vest. În momentul în care apar primele indicii conform cărora sovieticii transformă Polonia într-un stat satelit, Pilecki este trimis în țară pentru a aduna informații.
Deși a acționat sub acoperire, în tot timpul în care a transmis informații generalului Anders, a fost totuși deconspirat. Fiind informat despre faptul că sovieticii știu despre activitatea sa, a refuzat totuși să fugă. Ca atare, în luna mai a anului 1947 este arestat de serviciul secret polonez. Va fi torturat în mod sălbatic de către anchetatori, existând dovezi că la un moment dat ar fi avut ambele clavicule rupte. Totuși, pentru a nu incrimina și alți colaboratori, Pilecki a păstrat tăcerea cu încăpățânare.
Este momentul în care îi mărturisește, în mod cutrenurator, soției sale, la una din vizite, că ceea ce a trăit la Auschwitz a fost un nimic, în comparație cu torturile prin care trece acum. Conform unor interviuri ulterioare ale uneia din fiicele sale, ceea ce l-a îndurerat cel mai mult a fost faptul că acestea erau administrate chiar de către compatrioții săi.
În martie 1948 are loc o mascaradă de proces, în cadrul căruia este acuzat de trădare, de spionaj în favoarea puterilor imperialiste, de refuzul de a se înrola în armata și alte delicte fictive. Singurul lucru pe care nu l-a tăgăduit a fost colaborarea cu generalul Anders. Este condamnat la moarte, și executat pe 25 mai, cu un glonț în ceafă.
Nu se cunoaște locul unde a fost îngropat, comuniștii ascunzand cu grijă acest aspect.
Unul din motivele pentru care povestea sa atât de tristă, și totuși încărcată în mod pozitiv de emoția patriotismului pur, a fost cunoscută atât de târziu, a ținut de faptul că regimul comunist polonez, controlat de Moscova a interzis orice referire despre Witold Pilecki timp de 50 de ani. Pentru ei a reprezentat întotdeauna pericolul simbolului patriotismului polonez.
În 1990 a fost reabilitat, postum, fiind decorat cu Ordinul Vulturului Alb, cea mai mare decorație militară a Poloniei. În acelasi timp, va fi promovat, simbolic, la gradul de colonel. Cei 47 de ani ai vietii sale au reprezentat o lupta continuă, precum și suferință neintreuptă, totul în numele țării sale. Povestea sa a beneficiat de câteva ecranizări artistice, precum și numeroase filme documentare. Totodată, Pilecki a fost și subiectul câtorva cărți care s-au bucurat de un real succes.
Pentru informații suplimentare în legătură cu acest subiect puteți consulta lucrările de mai jos, precum și lucrări generale privind perioada:
Jack Fairweather – The Volunteer:The true Story of the Resistance Hero Who infiltrated Auschwitz
Jozef Garlinksi – Fighting Auschwitz: The Resistance Movement in the Concentration Camp
Norman Davies – Rising ’44: The Battle for Warsaw
Konstanty Piekarski – Escaping Hell: The Story of a Polish Underground Officer in Auschwitz and Buchenwald
Citește si:
Așii aviației: Alexei Meresiev – Drumul de la strungar la erou de film
Legenda Baronului Roșu, ultimul cavaler al aerului din primul razboi mondial
Albert Speer, geniul arhitecturii naziste, omul care a spus: “Îmi pare rău”
Otto Skorzeny – între mit și realitate
Povestea Diviziei Azul în cel de-al doilea război mondial
21 iunie în istorie: Galileo Galilei este găsit vinovat de erezie de către Inchiziţie
18 iunie în istorie: Bătălia de la Waterloo
100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon
3 iunie în istorie: Masacrul din piața Tiananmen
75 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”
75 de ani de la moartea marelui dramaturg Mihail Sebastian
Povestea lui Kurt Ksniepel, eroul necunoscut al Germaniei în cel de-al doilea război mondial
