Sens TV

Scumpiri în luna august pentru biletele de avion, țigări și fasolea boabe

Scumpiri în luna august pentru biletele de avion, țigări și fasolea boabe

Biletele de avion, țigările și fasolea boabe s-au scumpit cel mai mult luna trecută, față de iulie. Pe de altă parte, cartofii, combustibilii și serviciile de telefonie s-au ieftinit în luna august- potrivit unui raport al Institutului Național de Statistică

Prețurile la biletele de avion au crescut cu aproape 10% în august 2020, față de iulie, și cu peste 28,64% față de sfârșitul anului trecut. Și tutunul și țigările s-au scumpit cu 0,36 % luna trecută și cu aproape 7% comparativ cu decembrie 2019. Cât despre fasolea boabe, prețul acesteia s-a mărit cu puțin două procente spre deosebire de luna iulie și cu 15,2 % față de luna decembrie. Comparativ cu luna decembrie, în luna august a acestui an cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 15,76%.

Au fost însă și ieftiniri. Prețul cartofilor s-a micșorat în august cu peste 6 procente și jumătate comparativ cu iulie și cu aproape 7% față de finalul anului trecut. La fel și combustibilii pentru care am plătit luna trecută mai puțin cu 0,21% comparativ cu iulie, iar raportat la decembrie 2019 preţul acestora este mai mic cu 8,39%.

Serviciile de telefonie s-au ieftinit în august cu 0,03% faţă de iulie, dar au crescut cu 0,58% faţă de luna decembrie.