Miercuri, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a anunțat că programul IMM Invest intră, în mai puţin de o lună de la lansare şi de la deschiderea înscrierilor, în cea de-a treia fază de implementare, notează Agerpres.

Cea de-a treia etapă constă în transmiterea în aplicaţia programului IMM Invest a dosarelor de credit aprobate de bănci pentru accesarea garanţiei în nume şi cont stat, precum şi a grantului oferit prin schema de ajutor de stat, care va acoperi costurile cu dobânzile şi comisioanele aferente creditului, până la 31 decembrie 2020.

„Peste 58.525 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt înscrise în programul IMM Invest, iar un prim efect benefic este că, în prima fază, vor fi susţinute aproximativ 733.301 locuri de muncă. IMM Invest este prioritatea noastră numărul 1 şi îi asigur pe toţi antreprenorii că atât Fondul de Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri cât şi băncile partenere în program depun eforturi extraordinare pentru a răspunde cât mai rapid nevoilor de finanţare ale companiilor. Avem o comunicare deschisă şi permanentă cu fiecare dintre cele 22 de bănci partenere pentru fluidizarea şi eficientizarea proceselor, acordăm suport şi consiliere beneficiarilor noştri pentru a asigura cea mai accesibilă finanţare de pe piaţă. Asigurăm mediul de afaceri că pe lângă IMM Invest (accesul la capitalul financiar) în perioada imediat următoare Guvernul României va lansa o nouă schemă de garantare care va susţine creditul comercial prin folosirea unor instrumente de tip factoring cu regres (cu recurs), credit de scont, produs de garantare-leasing. Astfel, programul guvernamental IMM INVEST şi noua schemă de garantare pentru susţinerea creditului comercial vor fi doi piloni de relansare a economiei româneşti”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

Articolul precedentManagerul Spitalului Județean Neamț a fost demis
Articolul următorArafat și Bănicioiu, la incendiul de la Colectiv: Avem tot ce ne trebuie / Dacă aș fi avut un copil acolo, l-aș fi dus într-un spital din România