Un fost ministru al Apărării vrea să fie președinte al Republicii Moldova și se declară împotriva stataliștilor și pentru Unire

Generalul Ion Costaș, primul ministru al Apărării de la Chișinău, s-a prezentat astăzi la CEC pentru înregistrarea grupului de inițiativă în vederea participării la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, informează infoprut.ro.

Generalul intenționează să candideze independent și a declarat pentru presa de la Chișinău că „la cerința oamenilor de bună-credință, a combatanților, participanților la război” se implică în această bătălie „pentru a aduce la conducerea acestei fâșii de pământ oameni sănătoși la cap, la suflet, oameni curați, cinstiți”. „Să terminăm cu hoția, cu oligarhii, cu banditismul, să luptăm pentru niște lucruri sacre pe care trebuie să le lăsăm pentru copiii, nepoții noștri – un teren nu atât de pârjolit, dar fertil, ca ei să vrea să trăiască aici”, a adăugat Ion Costaș pentru ZdG.

Întrebat despre șansele sale de a aduna numărul necesar de semnături pentru a fi înregistrat în cursa electorală, fostul ministrul al Apărării a subliniat că se încrede în bunul Dumnezeu. „Ne organizăm, avem 38 de persoane, dar diseară vom mai avea o ședință, oamenii vor să adere la acest grup de inițiativă, vom crește”.

Generalul Ion Costaș a vorbit și despre prioritățile sale în cazul în care va deveni președinte al Republicii Moldova, printre acestea se numără „lupta cu hoții, criminalii și oligarhia”, dar și „justiția să fie independentă”.

Pe lângă acestea, el a subliniat că vrea unirea cu România, care este „unica soluție viabilă pentru a ne integra în spațiul european” și s-a declarat împotriva stataliștilor.

Ion Costaș are 76 de ani și este dintr-o familie de români din nordul Basarabiei – satul Țarigrad, Drochia. El a fost deputat în Primul Parlament al R. Moldova. Și-a început cariera militară în 1967. În 1990 a devenit ministru de Interne, fondând Poliția R. Moldova, iar în 1992 – fondator și primul ministru al Apărării.

Articolul precedentAlexei Navalny a fost otrăvit cu Novichoc, un agent care afectează sistemul nervos
Articolul următorE doxă la mate și face furori în proba de ciocan